PNL Vâlcea: Lupta de putere din PSD afectează România

CCIRO: Forum economic Romania-Italia, redăm încrederea investitorilor români și italieni în economia românească
17/06/2017
BNR va lansa în circuitul numismatic un set de monede pentru colecționare, având ca temă 10 ani de la aderarea României la UE
17/06/2017

Filiala Vâlcea a Partidului Național Liberal își exprimă profundul dezacord față de atitudinea iresponsabilă a celor de la PSD și ALDE de a declanșa o criză politică extrem de dăunătoare intereselor României. Comportamentul din ultimele zile al conducerii PSD pe de-o parte, și al Prim-Ministrului pe de alta, demonstrează disprețul lor profund față de interesele reale ale României, fiind preocupați doar de avantaje personale și putere absolută. Mai mult decât atât, comportamentul liderilor PSD demonstrează că programul de guvernare promis populației este ultima prioritate a acestora, lupta pentru putere și influență în partid fiind singurele preocupări cu adevărat importante.

PNL este foarte îngrijorat de instabilitatea și lipsa de predictibilitate a actului de guvernare în România, provocate de această criză politică artificială, mai ales în plan economic și extern. În condițiile în care, în ultimele zile, toate articolele din presa internațională referitoare la evenimentele din România, descriu un tablou demn de o țară din lumea a treia, precum și ca urmare a semnalelor îngrijorătoare venite din partea investitorilor și mediului privat, PNL face apel la reprezentanții PSD să oprească această luptă oarbă pentru putere și să revină la un comportament responsabil și democratic.

Declarațiile publice ale premierului Sorin Grindeanu confirmă faptul că această criză politică nu este altceva decât o răfuială în stil mafiot pentru putere în cadrul clanurilor din PSD. Filiala Vâlcea a PNL face un apel public la instituțiile statului să se autosesizeze, în urma auto-denunțurilor din ultimele zile făcute de reprezentanții PSD, privind promisiuni de funcții sau șantaj.

Filiala Vâlcea a PNL consideră că țara noastră are nevoie de stabilitate și predictibilitate. Evenimentele politice din ultimele zile din România pun în pericol succeseleimportante pe care România le înregistrează în ultima perioadă pe plan extern, mai ales vizita președintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii și agenda acestuia pentru următoarele două săptămâni fiind mai mult decât sugestive în acest sens.

Departament Comunicare
PNL Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *