Sute de cercetaşi vin în județul Vâlcea la Bărbăteşti, la Trofeul CUPA IZVOARELOR

Explicaţia psihologului Laura Maria Cojocaru: De ce atragem lângă noi oameni „deranjanţi”?
21/06/2017
UVT oferă cazare gratuită candidaților, în cadrul sesiunii de admitere 2017
21/06/2017

Săptămâna aceasta, în zilele de 22-25 iunie 2017,  la Bărbăteşti va avea loc a XX-a ediţie a campului cercetăşesc „Cupa izvoarelor”. În cadrul campului se vor desfăşura întrecerile Trofeului „Cupa izvoarelor” cercetaşi de vârsta temerarilor (11-14  ani) şi exploratorilor (15-19 ani) disputându-şi trofeul care este transmisibil. Vor avea concursurile de traseu montan (presărat cu probe de verificare a cunoştinţelor montane şi abilităţilor) , orientare şi de programe artistice. Anul acesta temele sunt: „Poveştile pădurii” pentru cei mai mici şi „Natură şi spiritualitate în munţii Vâlcii”. În afară de întreceri în camp vor avea loc ateliere de învăţare şi de exersare a unor tehnici cercetăşeşti, jocuri specifice, foc de tabără şi altele.

La ediţia din acest an cercetaşii au ca partenere instituţii prestigioase cum sunt Primăria comunei Bărbăteşti (partener oficial), Centrul Naţional de Informare Turistică Vâlcea din cadrul Consiliului Judeţean, Administraţia Parcului Naţional „Buila – Vânturariţa” Radio „Metronom FM” şi  Filiala Judeţeană a „ Crucii Roşii Române”.

Vor fi prezenţi la Bărbăteşti, pe valea Otăsăului, 405 cercetaşi şi lideri cercetaşi din 20 de centre locale ale Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, din  Bucureşti, Iaşi, Tecuci, Tulnici-Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanţa, Cluj-Napoca, Dej, Târgu Jiu, Matca, judeţul Galaţi, Drăgăşani. Din Râmnicu Vâlcea participă peste 70 de cercetaşi ai Centrului local „Mircea cel Bătrân” care este şi organizatorul campului Cupa izvoarelor.

Deschiderea campului va avea loc joi, 22 iunie, orele 20.00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.