BNR: Rata dobânzii de politică monetară se menține la nivelul de 1,75 la sută pe an – VIDEO

Daciana Sârbu: E nevoie de o strategie integrată pentru combaterea HIV, a tuberculozei si a hepatitei virale la nivelul Uniunii Europene
04/07/2017
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican: PSD terorizează economia României
04/07/2017

În şedinţa din 3 iulie 2017 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Rata anuală a inflației a crescut în luna mai 2017 la 0,64 la sută, ușor peste nivelul prognozat, după ce, în aprilie, și-a reluat ascensiunea întreruptă în luna martie 2017 (0,61 la sută, de la 0,18 la sută). Creşterea a avut ca determinanţi majori accelerarea inflaţiei de bază și restrângerea dinamicii negative a preţurilor administrate, fiind susţinută şi de creşterea preţurilor volatile ale produselor alimentare. Efectele acestora au fost parțial compensate de impactul scăderii dinamicii anuale a preţului combustibililor, pe fondul noului declin al preţului internaţional al petrolului.

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat1 a crescut ușor peste nivelul prognozat, până la 1,29 la sută în luna mai a.c. – cel mai înalt nivel din august 2013 – de la 1,1 la sută în luna aprilie şi 1,03 la sută în luna martie, în principal pe seama evoluției preţurilor produselor alimentare procesate.

Rata medie anuală a inflației IPC a continuat să își restrângă valoarea negativă, până la -0,2 la sută în luna mai, de la -0,5 la sută în aprilie şi -0,9 la sută în martie; calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, media anuală a reintrat în teritoriul pozitiv, după aproape doi ani, atingând valoarea de 0,1 la sută (de la -0,2 la sută în aprilie şi -0,5 la sută în martie).

Creșterea economică a înregistrat în trimestrul I 2017 o accelerare semnificativă, peste aşteptări, dinamica anuală a PIB real urcând la 5,7 la sută, de la 4,8 la sută în trimestrul anterior. Sporul de dinamică a fost generat integral de cererea internă, care a crescut pe seama ambelor sale componente majore: consumul final al populaţiei (+6,7 la sută, cu o contribuţie de 4,8 puncte procentuale la creşterea PIB) şi formarea brută de capital fix (care şi-a redus aportul negativ, până la -0,1 puncte procentuale, față de -3,8 puncte procentuale în trimestrul anterior). În schimb, contribuția exportului net la avansul PIB a redevenit negativă, în condiţiile în care accelerarea ritmului anual de creștere a importurilor a devansat-o pe cea înregistrată de exporturile de bunuri şi servicii, care a atins cea mai înaltă dinamică din ultimii trei ani.

Din perspectiva ofertei, intensificarea activităţii economice din trimestrul I 2017 a avut ca principal determinant sectorul industrial, al cărui ritm anual de creştere s-a ridicat la 6,7 la sută, nivel superior celui înregistrat de sectorul terţiar (5,9 la sută), care îşi păstrează contribuţia dominantă la dinamica PIB (3,6 puncte procentuale).

Cele mai recente date statistice, aferente începutului trimestrului II, relevă menținerea unui ritm consistent de creştere a cifrei de afaceri din comerț şi servicii, o ușoară atenuare a dinamicii anuale a volumului producției industriale (însă în bună măsură pe seama unui efect de calendar) şi accentuarea declinului activității din construcții. În condiţiile lărgirii ecartului dintre ritmul de creștere a câștigurilor salariale și cel aferent dinamicii productivităţii muncii, în luna aprilie a avut loc o nouă majorare a ritmului anual de creştere a costurilor salariale unitare din industrie.

Condițiile monetare reale și-au păstrat caracterul stimulativ în trimestrul II 2017. Creşterea anuală a creditului acordat sectorului privat s-a menţinut în luna mai a.c. la un nivel similar cu cel din luna aprilie (3,2 la sută). Întreruperea tendinţei ascendente înregistrate anterior a avut loc pe fondul unei decelerări uşoare a dinamicii anuale pe segmentul societăţilor nefinanciare şi al reaccelerării ritmului de creştere a creditului acordat populaţiei, în special a celui de consum. Ponderea în total a creditului în lei a continuat să se majoreze, până la 59,3 la sută (de la un minim de 34,6 la sută în mai 2012), pe fondul continuării evoluției divergente a celor două componente (creştere de 13,3 la sută la lei și scădere de 8,7 la sută la valută în luna mai). Această evoluție certifică o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind, totodată, la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creșterii ratei anuale a inflației în viitorul apropiat, în condițiile plasării ei pe o traiectorie ușor superioară celei evidențiate de prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din mai 2017, inclusiv în cazul ratei anuale a inflației de bază. Incertitudinile și riscurile asociate acestei perspective sunt însă influențate de evoluții din mediul intern și din cel extern.

Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor inițiative legislative în acest domeniu. Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile și riscurile legate de creșterea economică în zona euro și pe plan global, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit și al politicilor economice ale administraţiei SUA, dar și de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED).

Date fiind evaluările actuale, dar și apariția unor noi surse de incertitudine, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile CA al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administrație reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice și progresul reformelor structurale sunt esențiale pentru prezervarea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse pe plan global.

BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern și internațional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 10 iulie 2017, la ora 15:00.

Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 august 2017, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.

1 Rata inflaţiei de bază CORE 2 ajustată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *