Noul Program de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, este operațional de astăzi

Conferinţă de presă a Organizației Municipale Râmnicu Vâlcea a PNL – 4 iulie 2017
04/07/2017
ROTAREXIM: Cataloage, tipizate uz școlar, cabinete specializate, panografie educațional didactică
05/07/2017

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari beneficiază, începând de astăzi, 4 iulie 2017, de programul social de compensare cu 90% a medicamentelor.

Conform modificărilor aprobate printr-o Hotărâre vineri, 30 iunie 2017, în prima ședință a actualului Cabinet, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 lei/lună. Totodată, de program vor beneficia și pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei și a indemnizației sociale pentru pensionari.

În plus, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declarația pe proprie răspundere referitoare la veniturile obținute, ci vor prezenta doar talonul de pensie și actul de identitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *