Ziua fără Maşină – trafic auto restricţionat între Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” şi Prefectura Vâlcea

Condiții generale de participare la Brain Regain, program de selectare a specialiștilor români din străinatate
24/09/2017
Sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de păstrare a armelor și munițiilor, aplicate de polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea
24/09/2017

În organizarea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, sâmbătă – 23 septembrie 2017, între orele 10.00 şi 12.00 (şi nu vineri, 22 septembrie, aşa cum se stabilise iniţial), s-a desfăşurat “Săptămâna Mobilităţii Europene”.

În cadrul acestui eveniment, pe Calea lui Traian, pe segmentul cuprins între Colegiul Național ”Alexandru Lahovari” şi Prefectura Vâlcea, traficul auto a fost complet restricţionat. Au fost prezenți peste 200 de copii, care au participat la concursuri cu bicicleta şi cu rolele. La final au fost oferite premii participanţilor. Parteneri au fost Teatrul Municipal Ariel și Asociația Zămbete Colorate. Acțiunea a fost onorată cu prezența de către viceprimarul Eusebiu Vețeleanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.