La Râmnicu Vâlcea, evenimentele dedicate Zilelor Recoltei au demarat sub umbrele

Conferinţă de presă susținută de senatorul Romulus Bulacu – IMAGINI VIDEO
06/10/2017
Cooperare și o solidaritate pentru garantarea securității aprovizionării cu gaze naturale în UE
09/10/2017

Astăzi, 7 noiembrie 2017, în ciuda ploii torențiale, numeroși cetățeni au venit în Zona Centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru a participa la deschiderea oficială a sărbătorii Zilele Recoltei, eveniment care se va desfășura timp de patru zile.

În zilele de week-end, în măsura în care condiţiile meteorologice o vor permite, se vor desfăşura şi mai multe activităţi artistice, printre care spectacole folclorice ale Ansamblului ”Rapsodia Vâlceană” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Creaţiei Tradiţionale Vâlcea, spectacole de teatru pentru copii şi adulţi puse în secnă de actorii Teatrului Municipal ”Ariel”, un concert susţinut de tinerii Fanfarei ”Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor şi a Liceului de Artă sau spectacole de dansuri populare ale Asociaţiei ”Ciuleandra”.

Ediţia de anul acesta se desfăşoară pe o perioadă mai lungă decât în mod obişnuit – patru zile – pentru a cuprinde şi marca ziua de 10 octombrie în care, începând din acest an, se sărbătoreşte Ziua naţională a produselor agro-alimentare româneşti, conform Legii nr. 187/2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.