Prefectul județului Vâlcea, Marin Florian, a dispus prelungirea programului de lucru la Serviciul Pașapoarte

Psihologul Lenke Iuhoş: Empatizează cu o persoana bolnavă şi poţi face minuni în procesul ei de vindecare
07/08/2018
Reformă agricolă în Uniunea Europeană după 2020 – VIDEO
07/08/2018

August este o lună foarte aglomerată la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea Pașapoartelor Simple Vâlcea.

“Cu toate că legislația prevede posibilitatea programărilor online, un număr foarte mare de solicitanți aleg varianta ghișeului de la sediu, pe baza unei programări zilnice.

În atare condiții, dat fiind faptul că procesarea unei cereri și a actelor aferente,durează câteva minute, zilnic la ghișeu nu pot fi rezolvate decât un numar de cca 70-80 de cereri.

De altfel pașapoartele se eliberează în tot cursul anului,existând posibilitatea ca oricare cetățean, care lucrează în străinătate, să se adreseze oricând și oficiilor consulare ori ambasadelor din țările de rezidență.

Cu toate acestea, am dispus prelungirea programului de lucru de luni până vineri,de la 8.30 până la orele 18.30, în așa fel încât să fie soluționate un număr cât mai mare de solicitări.

O mențiune trebuie totuși făcută cu privire la atitudinea unora din persoanele care solicită pașapoarte și care se comportă într-un mod intolerabil și cu un limbaj inadecvat, ignorând faptul că funcționarii publici aflați la ghișee sunt în slujba cetățeanului, dar lucrează în condițiile tehnice existente și pe baza legislației în domeniu”, a informat prefectul de Vâlcea, Florian Marin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.