Primarul Mircia Gutău a decis ca Balul Primăriei să nu mai aibă loc în 2018

În ultimele 24 de ore, ISU Vâlcea a gestionat 61 de misiuni
În ultimele 72 de ore, echipajele SMURD din cadrul ISU Vâlcea au acționat în 43 de situaţii de urgenţă
29/10/2018
Râmnicu Vâlcea: Tineri filmați în timp ce aruncau jardinierele cu flori de pe Podul Vinerii Mari
29/10/2018
Elaborare Studiu de Fezabilitate la Obiectivul Pod pe DN7 km 239 + 376

Aşa cum am spus-o în repetate rânduri, la acest moment, prioritatea pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea o reprezintă ansamblul proiectelor de investiţii, la care nu concep să renunţ sau se fie diminuat. Anul acesta am finalizat, am continuat şi am demarat o serie de lucrări de mare anvergură, ce vor schimba definitiv în bine faţa Râmnicului şi vor îmbunătăţi confortul locuitorilor săi.

Toate aceste investiţii sunt posibile datorită unor alocări financiare însemnate. Iar în contextul în care, din cauza unor decizii de la nivel central, bugetul municipiului pe 2018 a fost diminuat simţitor, am luat decizia ca, în acest an, ”Balul Primăriei” să nu mai aibă loc. Am considerat că, în lumina celor de mai înainte, nu este oportun să alocăm fonduri importante pentru acest eveniment, punând în dificultate programul investiţional asumat. Totodată, am luat în seamă şi faptul că Sala Sporturilor ”Traian” – în care urma să se desfăşoare ”Balul Primăriei” – va fi gazda a numeroase competiţii sportive, de nivel naţional şi european, ca urmare a rezultatelor excelente obţinute de echipa de handbal feminin Sport Club Municipal.

”Balul Primăriei” este o tradiţie la care nu vom renunţa, o emblemă a Râmnicului şi un eveniment al comunităţii locale, pe care, începând de anul viitor, îl vom derula într-un spaţiu mai adecvat şi cu cheltuieli de amenajare simţitor diminuate.

Mircia Gutău,
Primar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.