Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vizitat Secția Ortopedie a SJU Vâlcea și blocul operator, recent renovat

TIR răsturnat pe DN7, la Milcoiu
31/10/2018
Cristian Buican avertizează: “pesta porcină” şi “boala oii nebune” sunt la graniţele judeţului Vâlcea
01/11/2018

Marţi, 30 octombrie 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vizitat Secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea şi blocul operator, recent renovat şi utilat cu aparatură imagistică performantă.

„Mă bucur să constat că Secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea are acum un bloc operator modern şi dotat cu aparatură performantă, aparatură ce permite vizualizarea pe monitoare, direct în sala de operaţie, a radiografiilor pacienţilor ce urmează a fi operaţi, oferind, totodată, posibilitatea chirurgilor să se consulte cu alţi specialişti în domeniu, chiar în timpul operaţiilor, cu scopul identificării celor mai bune soluţii pentru intervenţie şi tratament.

Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această reușită, ce situează Vâlcea printre puținele județe din țară care au la Secția de Ortopedie un sistem electronic centralizat PACS, sistem ce oferă specialiştilor noştri posibilitatea de vizualizare cu fidelitate a afecţiunii, crescând calitatea actului medical şi reducând timpul necesar recuperării pacientului. Este ceea ce, până la urmă, ne dorim cu toţii, fiindcă eforturile noastre comune au drept scop furnizarea unui act medical de calitate superioară şi la cele mai înalte standarde”- Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.