Perișani: A început maratonul radio BĂTĂLIA DE LA POSADA

Incendiu la Mateești: anexă gospodărească mistuită de flăcări în satul Turcești
08/11/2018
Femeie din Racovița, arestată pentru că și-a lovit nepotul cu toporul în cap
08/11/2018

Luni, 5 noiembrie 2018, a început o nouă ediţie, a patra, a Maratonului Radio şi Diplomei „Bătălia de la Posada”. Timp de 11 zile, până în 15 noiembrie, dimineaţa şi seara, 9 radioamatori din Râmnicu Vâlcea, Bălceşti, Bacău, Agnita şi Târgu Jiu vor emite de la staţii de club şi personale acordând puncte celor care doresc să obţină diploma sau să concureze pentru unul din primele trei locuri, la categoriile juniori, seniori şi staţii de club, la maraton.

Operatorii Radioclubului Cozia  fi prezenţi timp de trei zile, în perioada 9-11 noiembrie şi în comuna Perişani şi vor emite din apropierea locului unde a avut loc bătălia din noiembrie 1330 un moment important din Istoria Românilor, victoria oştirii domnitorului Basarab I fiind actul de început al statalităţii româneşti la sud de Carpaţi.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei comunei Perişani  care a fost alături de radioamatori încă de la prima ediţie a maratonului radio oferind în fiecare an trofeele competiţiei.

Nicolaie Almași
Președinte
Asociația Radioclubul Cozia Râmnicu Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *