Majoritatea oamenilor își trăiesc viața pe pilot automat, fiind zi de zi prizonieri ai limitelor create de propriile lor gânduri. Această creație interioară este doar o personalizare condiționată de gândurile vehiculate în trecut față de experiențele de viață.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), aceste gânduri din trecut au creat o obișnuință de percepție, un filtru prin care vedem evenimentele prezente și viitoare. De asemenea, au creat o obișnuință din a ne plânge fără un motiv real legat de prezent, de a nu ne asuma responsabilitatea și de a ne agăța de scuze pentru a nu face un minim de efort către potențialul real cu care suntem înzestrați.
“Cauza suferinței este într-o proporție covârșitoare identificarea cu mintea, cu gândurile noastre. Datorită dorinței sale de cunoaștere, de înțelegere și, în același timp, de control, mintea umană crede – în mod eronat – că opiniile și punctele sale de vedere reprezintă Adevărul. Mintea spune: “eu știu, așa stau lucrurile!” De fapt, acesta nu este decât un simplu punct de vedere. Procesul gândirii funcționează prin fragmentarea realității, prin ”porționare” în idei conceptuale scoase din context. Astfel, la un anumit moment în timp, mintea noastră alege o idee conceptuală pe care s-o ruleze insistent. Centrul preocupărilor noastre, respectiv subiectul pe care ne focalizăm atenția minții, devine aspectul care ne conduce viața. Fiecare gând care ne ocupă mintea “pretinde” că este extrem de important și vrea să ne capteze întreaga atenție. Și, dacă-i dăm voie să reușească, rezultatul este dezastruos” explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Capcane ale identificării cu gândurile și convingerile noastre
Totodată, specialistul este de părere că există câțiva factori care ne forțează să ne identificăm numai cu gândurile și convingerile noastre și nu ne lasă să vedem și adevărul celuilalt.
Recomandări pentru redobândirea păcii interioare
Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane, urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 10 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.