Evaluarea Națională 2020: rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a din județul Vâlcea

Ghioroiu: Bărbat acuzat pentru un viol comis asupra unei fetițe de 12 ani, în satul Poienari
23/06/2020
Râmnicu Vâlcea: începe asfaltarea străzii Mihai Eminescu
23/06/2020
Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea readuce în atenţia cetăţenilor instrumentele pe care le pot utiliza

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

La nivelul județului Vâlcea au fost prezenți 2828 de candidați, dintr-un număr de 2927 de elevi înscriși, rata de participare fiind de 96,6%.

Rezultatele parțiale (înainte de contestații), arată că în județul nostru au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 2282 de candidați (80.7%), iar 17 candidați au fost notați cu 10 (zece). În urma acestor rezultate, ne clasăm pe locul al cincilea din țară, după județele: Cluj, București, Brăila și Galați. Școlile de unde provin elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sunt: Școala Gimnazială ”Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea (8 elevi), Școala Gimnazială nr 10 Râmnicu Vâlcea (2 elevi) și câte un elev provenit din următoarele unități școlare: Colegiul Național de Informatică ”Matei Basarab”, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Liceul ”Constantin Brâncoveanu” Horezu, Școala Gimnazială nr 13 Râmnicu Vâlcea, Școala Gimnazială nr 4 Râmnicu Vâlcea, Școala Gimnazială Păușești Otăsău, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Drăgășani.

Contestațiile au putut fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și continuă marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse la unitatea școlară unde elevii au susținut examenul și pot fi transmise și prin mijloace electronice. În acest ultim caz, candidații completează, semnează și transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie 2020.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.