Miercuri, 10 martie 2021, în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, în comuna Tomșani, în care au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune, unul dintre acestea răsturnându-se.
Din primele date, se pare că una dintre mașini ar fi părăsit sensul său de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. A rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto, un tânăr de 18 ani, din Oteșani, și un bărbat de 73 ani, din Tomșani. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La eveniment au intervenit un echipaj SMURD, un echipaj de la Garda de Intervenție Govora și o ambulanță. Pe timpul intervenției, circulația rutieră a fost blocată pe un sens.
Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea.