COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 13 mai 2021

În ultimele 24 de ore, ISU Vâlcea a gestionat 35 de misiuni
13/05/2021
Cățeluși abandonați la Stoenești – pe domeniul public, salvați de polițiști
13/05/2021

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 16.242 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au înregistrat 411 decese.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 94 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 15 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 70 au forme medii și 9 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județul Vâlcea, există un focar de SARS-CoV-2, identificat la un agent economic.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 57.645 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 41.282 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 98.927 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 130 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 78 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere numărul de cazuri de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Reamintim, de asemenea, că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Precizăm totodată că, pentru obținerea de informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, puteți apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:

  • CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
  • 0758 061 438 (disponibil non-stop);
  • 0250 747 720 cu program de funcționare:  Luni – Joi  08:30- 16:30 și Vineri  08:30 – 14:00.

În cadrul campaniei  de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 62.787 de persoane.

Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1 cât și la doza nr. 2) este de 104.568, dintre care 91.512 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 3.454 sunt doze de vaccin Moderna, 9.377 sunt doze de vaccin AstraZeneca și 225 sunt doze de vaccin Janssen.

  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 1: 62.787
  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 2: 41.781

În cursul zilei de ieri, 12.05.2021, au fost vaccinate 1.945 persoane:

  • 769 persoane (doza nr. 1)
  • 1.176  persoane (doza nr. 2)

Din cele 769  doze administrate pentru efectuarea dozei de vaccin nr. 1 s-au utilizat:

  • 653 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 2 doze vaccin AstraZeneca
  • 9 doze vaccin Moderna
  • 105 doze vaccin Janssen

Pentru efectuarea celor 1.176  doze de vaccin (doza nr. 2) s-au utilizat:

  • 1.093 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 82  doze vaccin AstraZeneca
  • 1 doză vaccin Moderna

Administrarea dozelor de vaccin anti COVID-19 în centrele de vaccinare de ieri, 12 mai 2021:

  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 10 Rm Vâlcea: 168 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Preda Buzescu” Berbești: 84 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul orașului Bălcești: 84 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic „ Brătianu” Drăgășani: 102 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Rm Vâlcea: 174 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Rm Vâlcea: 186 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Budești, satul Ruda (cămin cultural): 96 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Călimănești: 132 doze
  • Sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu: 114 doze
  • Centrul de vaccinare „Panait Donici”: 102 doze
  • Centrul de vaccinare C.M.J Vâlcea: 30 doze
  • Sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 Rm Vâlcea: 36 doze
  • Spitalul Orășenesc Brezoi: 90 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Mihăești, sat Buleta: 114 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Orlești: 90 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Sutești: 126 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Teoretic Lădești: 102 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „George Țărnea” Băbeni: 10 doze

Precizăm că, începând din data de 23 martie 2021, la nivelul județului Vâlcea a fost demarată și etapa a III-a de vaccinare, în prezent fiind operaționale 20 centre de vaccinare comunitare din județ: șase centre în municipiul Rm Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, sala de sport a Școlii Gimnaziale Anton Pann (două centre), sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 10, sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și sala de sport a liceului „Antim Ivireanul” – centru de vaccinare cu vaccin Moderna), un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu), un centru în orașul Băbeni (sala de sport a Liceului „George Țărnea” – centru de vaccinare cu vaccin Moderna), un centru în orașul Bălcești (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie nr. 39), un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi), un centru în orasul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”), un centru în orașul Berbești (în cadrul Liceului „Preda Buzescu”), două centre în orașul Călimănești (în cadrul campusului școlar/Liceul Tehnologic Călimănești – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech), două centre în comuna Budești, satul Ruda (în cadrul Căminului cultural – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca și un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech), un centru în comuna Lădești (sala sport din cadrul Liceului Teoretic Lădești), un centru în comuna Mihăești (în cadrul Căminului cultural din satul Buleta), un centru în comuna Orlești (în cadrul Căminului cultural din satul Orlești) și un centru în comuna Sutești (în cadrul sălii de sport din satul Mazili). Totodată, în cadrul centrului de vaccinare de la Centrul de Perfecționare Geniu și EOD „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea există și un flux de vaccinare pentru populație, iar în cadrul celorlalte centre comunitare din județ sunt patru echipe mobile care vaccinează persoanele din centrele rezidențiale publice și private, precum și persoanele cu dizabilități (imobilizate) care au solicitat vaccinarea.

De asemenea, vă informăm că, începând cu data de 7 mai 2021, a fost demarată în județ și campania de vaccinare cu vaccinul Janssen (de la producatorul Johnson & Johnson). Acest vaccin se administrează doar în cadrul cabinetelor de medicină de familie a căror medici și-au exprimat dorința de a vaccina cu vaccin anti COVID-19.

Lista medicilor de familie din județ care vaccinează cu vaccin Janssen poate fi găsită pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea: www.aspjvalcea.ro.

Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară.

Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 / Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro

sursa: Instituția Prefectului Județul Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.