Bolt România a lansat servicii de transport la cerere pentru pasagerii din Râmnicu Vâlcea

Scenarii de funcționare a școlilor din Vâlcea începând cu 15 noiembrie 2021
14/11/2021
Norme necesare în UE pentru a limita acțiunile juridice menite să reducă la tăcere vocile critice
14/11/2021

Bolt România

Bolt, platformă europeană de mobilitate, lansează servicii de transport la cerere în Râmnicu Vâlcea. Compania estoniană este prezentă cu serviciile sale în 19 orașe din țară și își consolidează poziția de lider de piață la nivel național.

Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: „Astăzi facem disponibil serviciul nostru principal, de transport la cerere, pentru pasagerii din Râmnicu Vâlcea și marcăm astfel al 19-lea oraș din România în care Bolt oferă servicii de mobilitate. Cererea pentru opțiuni de transport alternativ este în continuă creștere. Ne bucurăm că începând de astăzi le putem oferi vâlcenilor aceeași experiență Bolt ca în alte mari orașe, cu ajutorul partenerilor locali, respectând cerințele legale și măsurile anti-Covid.”

Pentru a accesa serviciile de transport la cerere Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

Prețul curselor Bolt din Râmnicu Vâlcea începe de la 8 lei, iar în primele săptămâni de la lansare, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70 %. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt le recomandă șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.

Lansarea serviciului Bolt reprezintă și o oportunitate pentru persoanele care doresc să își suplimenteze sursele de venit și să aibă un program flexibil. Cei interesați se pot înscrie contactând direct compania pe email la romania-driver@bolt.eu, unde vor fi informați despre partenerii oficiali locali.

Pe lângă serviciile de ride-hailing, Bolt oferă servicii de micromobilitate, adică de închiriere de trotinete electrice, și de transport de mâncare și de produse alimentare, prin aplicația Bolt Food.

Despre Bolt

Bolt este super-aplicația europeană menită să facă mobilitatea urbană mai accesibilă, mai sigură și mai durabilă.

Compania este prezentă în România cu serviciile de ride-hailing, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Bolt este lider de piață în România, fiind prezentă în 19 orașe cu serviciile de ride hailing, extinzându-și continuu oferta și acoperirea națională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.