Intervenție a jandarmilor la Colegiul Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea

Black Sea ClimAccelerator Demo Day: 12 idei inovatoare dezvoltate de startup-uri românești
10/12/2021
O nouă facilitate în Râmnicu Vâlcea: ecusoanele pentru parcările de reşedinţă se pot obţine sau prelungi on-line
13/12/2021

Un elev a fost bătut de un elev de la altă școală pentru niște postări pe rețelele de socializare. Jandarmii vâlceni au intervenit imediat, iar acum agresorul va răspunde în fața legii 

Vinri, 10 decembrie 2021, în fața Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea, agresorul, un tânăr de 16 ani, și-a așteptat victima, elev la colegiul respectiv, să iasă de la ore, iar în momentul când a văzut-o i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Întreaga scenă a fost observată de personalul de securitate al școlii care a solicitat ajutorul jandarmilor.

Un echipaj de Jandarmerie care se afla în apropierea școlii a intervenit de urgență reușind să întrerupă conflictul dintre cei doi tineri, care se pare ar fi pornit de la o postare pe o rețea de socializare.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit în buzunarele agresorului un cuțit și un pistol de tip airsoft și întrebat despre ce intenționa să facă cu ele, acesta a spus că sunt pentru autoapărare.

Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele agresorului, actele de sesizare privind săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și portul fară drept de obiecte periculoase, conform Codului Penal.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.