

În această perioadă, a sărbătorilor pascale, angajații din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea efectuează recunoașteri și verificări la lăcașurile de cult unde se preconizează afluență mare de participanți, precum și la spațiile de cazare din incinta ansamblurilor mănăstirești.
Inspectorii de prevenire au în atenție dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, respectiv de acces a autospecialelor de stingere, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și posibilitatea utilizării hidranţilor exteriori, în cazul producerii unui incendiu.
Pe timpul acțiunilor preventive, au fost și sunt instruiți preoții și personalului din subordine asupra modalităţilor practice de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor dispuse în interiorul lăcașelor.
Acțiunile de verificare vor continua pe tot parcursul săptămânii, iar în Noaptea de Înviere vor fi operaționalizate și dislocate mai multe echipaje de intervenție la mănăstirile și bisericile unde se așteaptă afluență mare de persoane.
În același timp, pentru sărbători în siguranță, pompierii militari vâlceni recomandă cetățenilor respectarea unui set de măsuri de siguranță:
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea vă urează SARBĂTORI PASCALE LUMINATE ȘI BINECUVÂNTATE, alături de cei dragi!!!