Misiune imposibilă? Ce trebuie să facă Erik ten Hag pentru ca Manchester United să revină la gloria de altădată

BNR prezintă rezervele internaţionale – la data de 30 aprilie 2022
02/05/2022
Primăria Râmnicu Vâlcea şi Fundaţia Comunitară Vâlcea vor să participe la un proiect-pilot al Comisiei Europene
04/05/2022

Olandezul Erik ten Hag este noul antrenor al lui Manchester United. Fostul antrenor al celor de la Ajax este unul dintre cei mai apreciați tehnicieni la nivel mondial, iar performanțele sale cu Ajax în UEFA Champions League au atras atenția tuturor. Nu poate fi pusă la îndoială valoarea sa ca antrenor, însă cu siguranță că misiunea lui de la United este una mult mai dificilă decât orice a avut de făcut în capitala Olandei.

Manchester United este un club extrem de complicat, iar problemele de pe teren au fost evidente întreg sezonul. Dacă ai fi pus la pariuri pe meciuri live, aveai garanția că diavolii roșii vor irosi avantajul pe care îl au pe tabelă. Mentalitatea potrivită nu era prezentă pe Old Trafford. Așadar Ten Hag se înhamă la un drum foarte dificil, dar care sunt primele lucruri pe care trebuie să le facă pentru a-și face singur viața mai ușoară?

1) Trebuie să câștige încrederea jucătorilor

Imediat după numirea sa au apărut informații în presă conform cărora vestiarul nu este chiar fericit cu numirea olandezului. Se pare că majoritatea fotbaliștilor l-ar fi preferat pe Mauricio Pochettino, antrenorul celor de la PSG. Astfel, ten Hag va trebui în primul rând să le câștige încrederea fotbaliștilor. Toate ideile, toate planurile tactice, toate aceste lucruri nu pot fi implementate dacă fotbaliștii nu cred în ele. Iar la un club ca Manchester United unde puterea fotbaliștilor este mult prea mare față de cât ar trebui să fie, este esențial să ai o relație bună cu jucătorii.

2) Să obțină susținerea completă a conducerii

Indiferent de ce decizii va lua, ten Hag are nevoie să știe că va fi susținut de conducere. Dacă de exemplu se hotărăște că Harry Maguire, fundașul căpitan al echipei care a costat peste 80 de milioane de euro, trebuie să stea pe bancă, atunci conducerea nu trebuie să ezită să îl susțină, chiar și în fața vestiarului. De asemenea, dacă ten Hag decide o schimbare totală de sistem tactic, poate chiar să îl înlocuiască pe portarul David de Gea, la fel, conducerea trebuie să fie în spatele său.

3) Ten Hag are nevoie de transferuri pentru a-și întări lotul

Nu în ultimul rând, acest lot al lui Manchester United are nevoie de o refacere completă și cu siguranță că ten Hag știe asta. Astfel, va fi nevoie în această vară de măcar câteva transferuri pe posturi cheie cum ar fi fundaș central, mijlocaș central, atacant, fundași de bandă. Ten Hag trebuie să știe că cei din conducere îl vor susține aici și îi vor aduce jucătorii pe care i-a cerut, nu înlocuitori care poate sunt la fel de buni.

Așadar misiunea olandezului nu va fi deloc una ușoară pe Old Trafford. Manchester United este unul dintre cele mai titrate cluburi din lume și presiunea va fi mare pe umerii antrenorului care a fost la un moment dat și la echipa a doua a lui Bayern Munchen.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.