Elevii din Mologești învață într-o clădire renovată și echipată de Asociația BookLand

Primarul Mircia Gutău a semnat cu Ministrul Mediului un contract de finanţare de aproape 780.000 de euro pentru realizarea unui Centru de colectare deşeuri prin aport voluntar la Feţeni
20/10/2022
Reprezentanții ANOSR s-au întâlnit cu noul ministru al Educației
21/10/2022

Școala Gimnazială Mologești

În intervalul iunie – septembrie 2022, Asociația BookLand și partenerii săi au investit 125.000 euro pentru renovarea și echiparea Școlii Gimnaziale Mologești din județul Vâlcea), astfel încât micuții vâlceni să aibă o șansă reală la o educație de calitate.

Acum copiii și dascălii au tot ce le trebuie pentru ca actul educațional să se desfășoare în condiții optime: clădirea școlii a fost reabilitată energetic, renovată integral pe interior și exterior, dotată cu o toaletă în incintă, cu un acoperiș proaspăt vopsit și completat cu sistem pluvial nou, curte pavată, teren sport construit de la zero și dotat corespunzător.

Prin programul de ”Renovare școli în mediul rural” al asociației, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, în 2020-2021, 37 de școli din satele României au devenit locuri în care deja peste 7.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta se renovează încă 30 școli situate în 22 județe! Fără granturi europene, pur și simplu mobilizând sute de companii să contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994), dar și motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice. Astfel se vede puterea și determinarea domeniului privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient din punct de vedere costuri.

Renovarea, pentru mine, este dovada faptului că, atunci când oamenii își propun, muncesc, se implică și cooperează în interesul copiilor, rezultatele vorbesc de la sine. Ne dorim ca școala să reprezinte a doua casă pentru elevii noștri. Aici ei cresc, se dezvoltă, creează, descoperă, învață, râd, aleargă și visează; aici își clădesc viitorul. Casa noastră, școala, avea nevoie de o transformare, de o înfrumusețare, astfel încât să susțină toate dorințele și aspirațiile elevilor. Nu am fi putut face acest lucru fără ajutor. Ajutorul oferit de Asociația BookLand reprezintă un nou început pentru fiecare dintre noi. Spațiul acesta este acum pregătit pentru viitor, căci viitorul trebuie clădit în spații calde, vesele, curate, luminoase și moderne. Nu putem construi viitorul fără dotări corespunzătoare, fără condiții și, sigur, nu putem construi viitorul fără ajutorul, implicarea și dăruirea oamenilor.” –spune Simona Roșu, Director Școala Gimnazială Mologești

E ca un făcut! De fiecare dată când dăm jos lambriurile găsim mucegai și igrasie. Ce bine că s-au interzis în școli!. Imaginați-vă câte generații au fost afectate de acest inamic invizibil. Apoi, din cauza infiltrațiilor în tavan, structura acestora și a pereților a fost afectată. Așa că am dat jos tavanul fals și l-am reconstruit din profile CD-UD și vată minerală. Am continuat cu repararea pereților, turnarea șapei, montarea parchetului, gresiei… Toaleta în școală era o dorință mai veche (și perfect normală) a copiilor – iar noi le-am îndeplinit-o! Nu numai că am anvelopat clădirea cu polistiren și apoi am înfrumusețat-o cu tencuială decorativă, dar am și prelungit viața acoperișului metalic vopsindu-l cu o vopsea antirugină. Acoperișul e completat de sistemul pluvial pe măsură. Iar apoi am trecut la pavele! Ca mai apoi să pregătim surpriza-surprizelor: terenul de sport. De la zero! Noroiul din mijlocul curții s-a transformat într-un frumos teren de fotbal pe care mulți copii se vor visa fiind următorul Hagi! – precizează Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand.

Transformarea Școlii Gimnaziale Mologești a fost posibilă datorită companiilor care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Elis Pavaje, Decathlon, SolExpert Group, Austrotherm, EuroTigla, Cesarom, Sipex Company, Isomat, Deocon, RAVELI, Porta Doors, Recom SID, Terra Impex, Masterplast, Sanotechnik, Cora, Luxten Lighting Company, Larex-ir Decor, Pepiniera „Grădina Verde”, ATIP Design. Dar și datorită implicării Primăriei Laloșu care a susținut 70% din costurile de manoperă, agregatul balastier și suportul logistic.

Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin acest demers educațional: Unicredit Consumer Financing, Leroy Merlin, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, SIT România, Asevi, Viva Credit.

În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, norocul vine din partea Asociației BookLand care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovându-le școlile.

Și pentru că Asociația BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând de anul viitor se va concentra și pe construcția primei școli-etalon pentru sistemul de învățământ românesc, cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o curriculă comparabilă cu cea occidentală.

O școală 100% modernă (cu cantina, bibliotecă, laboratoare, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume) pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din mediul rural, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de învățământ profesional dual.

Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

***

De peste 11 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Conferințele BookLand Evolution care transmit tinerilor mesajele inspiraționale ale mentorilor cu valori demne de urmat, prin Taberele Coolturale BookLand care oferă tinerilor un mix echilibrat de activități educaționale & distracție în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor, inițiativă care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate! Adio igrasie și mucegai, băncuțe rupte, uși/geamuri/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii! Cu ajutorul companiilor care s-au mobilizat contribuind cu bani, produse sau servicii, BookLand va reuși în 2022 să aducă schimbarea în încă 30 școli (în 2020-2021 a renovat & dotat 37 școli).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.