INTERVENȚII LA PESTE 2.500 DE EVENIMENTE, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

European Asphalt Pavement Association
05/01/2023
ISJ Vâlcea a transmis măsurile de sprijin pentru reluarea cursurilor în condiții de siguranță
06/01/2023

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 2.529 de solicitări ale cetățenilor și au constatat 897 de infracțiuni.

La data de 3 ianuarie poliţiştii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 232 de acțiuni. Au intervenit la 2.529 de evenimente, dintre care 1.528 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 897 de infracţiuni, 110 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, iar, în cauzele instrumentate, au fost dispuse 49 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.926 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.100.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 114 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Au fost reținute 565 de permise de conducere, dintre care 59 pentru alcool, 185 pentru viteză și 4 pentru droguri. Au fost retrase 188 de certificate de înmatriculare.

Poliția Română acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, este pregătită să intervină atunci când situaţia o impune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.