Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a început de săptămâna trecută implementarea unui sistem ce permite eliberarea certificatelor de naștere în 30 de minute (față de 2 – 3 săptămâni, cum era până acum). Măsura a fost posibilă prin introducerea DEP Râmnicu Vâlcea în „Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă”, alături de structurile similare din alte 7 județe. De săptămâna viitoare, sistemul de eliberare imediată va fi valabil și în cazul certificatelor de deces, iar ulterior și etapizat, procedura se va aplica tuturor actelor de stare civilă.
Direcția de Evidență a Persoanelor Râmnicu Vâlcea a eliberat anul trecut peste 3.600 de acte de stare civilă (certificate de naștere, de căsătorie sau de deces). Din septembrie, anul trecut, Direcția funcționează la etajul III al River Plaza Mall (într-un spațiu oferit gratuit de administratorii imobilului), oferind condiții moderne și civilizate tuturor celor ce apelează la serviciile sale.