Parteneriatul dintre FC Petrolul Ploiești şi Alexandrion Group va continua și pe parcursul sezonului 2020-2021, intrându-se, astfel, în cel de-al șaptelea an al existenţei sale. „Suntem […]
Maratonistul Andrei Roșu va alerga pe 5, 6 și 7 octombrie 2020 într-o cursă solitară, organizată de WWF România, prin trei zone din județele Vâlcea și […]
În Săptămâna Mondială a Inimii, fosta mare campioană Gabriela Szabo a participat alături de mai multe grupe de copii de la Clubul Sportiv Municipal București la […]
Duminică, 6 septembrie 2020, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în fața celor de la CSM București, 22-19, asigurându-și astfel Cupa României FAN Courier, dar și Supercupa României. […]
Campioana României, CFR Cluj, luptă în turul al doilea al preliminariilor UEFA Champions League Vicecampioana României încearcă să treacă de georgienii de la Lokomotivi Tibilisi, în […]
Componentele celei mai vechi formații feminine de rugby s-au aflat printre protagonistele unui turneu amical – “Memorialul Cristi Breb & Chester Williams” În contextul Pandemiei de […]
Pentru a celebra revenirea UEFA Champions League, Mastercard lansează o serie de interviuri cu legende internaționale ale fotbalului, în exclusivitate pe www.priceless.com. Interviurile dezvăluie modul în […]
Mastercard și-a propus să stabilească un nou record mondial prin crearea celui mai mare „val” digital în social media. Începând cu 10 august, Mastercard #PricelessWave va […]