

Marți, 19 februarie 2019, Poliția Horezu a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că doi bătrâni din comuna Oteșani au descoperit o armă aruncată la marginea unei livezi.
Specialişti din cadrul BAESP s-au deplasat imediat la fața locului, unde au descoperit o armă artizanală de vânătoare. Zona în care a fost descoperită este situată într-un fond de vânătoare. Oamenii legii au întocmit un dosar penal, cercetările în acest caz fiind continuate.