Sediul Instituției Prefectului Județului Vâlcea a fost gazda unei delegații militare de specialiști CIMIC aparținând Forțelor Terestre ale României și SUA

Vâlcea: Dosare penale pentru stabilirea împrejurărilor în care au avut loc incendii
04/04/2019
AJFP Vâlcea informează: Ministerul Finanţelor Publice emite și în aprilie titluri de stat pentru populație
04/04/2019

Marți, 2 aprilie 2019, Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, alături de subprefectul Aurora Gherghina, au primit la sediul instituției echipa de specialiști din cadrul Batalionului 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre și specialiști din cadrul Afacerilor Civile aparținând armatei Statelor Unite ale Americii, respectiv Comandamentului Forțelor Terestre ale SUA (Civil Affairs), condusă de cpt. Bogdan Stochiță și cpt. Lisa Chase.

În cadrul întâlnirii, militarii aparținând delegației au solicitat date privind statisticile realizate la nivelul județului Vâlcea, în vederea realizării unor viitoare documentari și a derulării unor viitoare misiuni militare mixte.

Datele solicitate sunt esențiale pentru o bună orientare în cazul intervențiilor și sprijinului în situațiile de calamități naturale, precum cele cunoscute la nivelul județului nostru din ultimul timp.

Totodată, a fost subliniată importanța Parteneriatului strategic româno – american în vederea consolidării cooperării interinstituționale și au fost discutate aspecte legate de exercițiul militar comun dintre cele două state, desfășurat în luna iulie a anului 2017, în vederea programării și organizării ulterioare a unor exerciții militare superioare.

În finalul întâlnirii au fost reconfirmate relațiile de bună cooperare instituțională și au fost prezentate câte aspecte referitoare la exercițiul militar ce va avea loc în luna august a acestui an în județul Brașov, iar în acest scop, județul Vâlcea va fi tranzitat de mai multe vehicule militare de mare tonaj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.