

Astăzi, 15 iunie 2019, în jurul orei 07.40, s-a produs un accident rutier grav pe DN 7, în localitatea Câineni, în urma unei coliziuni dintre un autoturism și un autotren. Inițial au fost anunțate 2 victime încarcerate în autoturism.
La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.
La locul intervenţiei s-au găsit două victime, ambele încarcerate, o victimă în stare de inconştienţă si una cu multiple traumatisme. Circulația rutieră a fost blocată, desfăşurându-se cu ocolire prin parcarea din apropiere.
Din nefericire, un bărbat în stop cardio respirator a fost declarat decedat, după efectuarea manevrelor de resuscitare, de către medicul de pe ambulanță
Au fost înregistrate 3 victime: șoferul autotrenului de aproximativ 60 ani, cu un un traumatism minor, care a refuzat transportul la spital, un bărbat mort și o femeie cu politraumatisme comatoase, în vârstă de aproximativ 60 de ani, în stare gravă degradantă care a fost transportată la Sibiu.