Percheziție în Râmnicu Vâlcea, la domiciliul lui Laurenţiu Baranga – fostul șef al Oficiului Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

Polițiștii vâlceni continuă acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-COV-2
10/10/2020
Dirijorul Horia Andreescu inaugurează o serie de noi concerte – primul pe 15 octombrie
10/10/2020
Percheziții în Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Craiova, într-un dosar de trafic de minori, proxenetism și trafic de droguri

imagine - ARHIIVĂ

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice-IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, a efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Percheziția s-a desfășurat la domiciliul lui Laurenţiu Baranga, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Operațiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Laurenţiu Baranga este cercetat pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente.

În baza documentelor de studii falsificate, Laurenţiu Baranga a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, și a deținut o funcție publică de rang înalt, fiind președinte al Oficiului Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, funcție din care și-ar fi prezentat demisia joi, 8 octombrie 2020.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurenţiu Baranga a fost condus la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru desfășurarea activităților specifice de urmărire penală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.