Cel mai titrat atlet român s-a apucat de antrenorat

Cetățenii europeni doresc ca UE să aibă competențe sporite pentru a face față pandemiei
20/11/2020
Carte de poezii pentru copii la Editura Frontiera: „Dejunul unei frunze” de Marina Debattista
20/11/2020

Cel mai titrat atlet român a renunțat la cariera impresionantă și a început un nou drum: o pregătește pe Georgiana Aniței, fostă campioană mondială și europeană la tineret, în proba de triplusalt.

Pandemia a avut și o parte bună… cel puțin pentru Marian Oprea, vicecampionul olimpic de la Atena în proba de triplusalt. După 26 de ani de atletism în care a adunat un palmares impresionant, atletul a trecut la următorul nivel: a devenit antrenor.

Pandemia m-a făcut să renunț. Până la sfârșitul lui martie eram în program normal de pregătire, aveam planuri de competiții destul de serioase, dar așa cum s-a întâmplat peste tot și pe noi ne-a bulversat destul de mult și poate a fost un semnal pentru mine! Probabil de bună voie nu aș fi ieșit prea curând” – Marian Oprea, vicecampion olimpic la Atena în proba de triplusalt.

Anul trecut au fost colegi în concurs

Marian recunoaște că nu s-a gândit ca se va apuca de antrenorat atât de repede, dar se bucură pentru decizia luată.

Fostul sportiv o pregătește pe fosta lui colegă de concurs, Georgiana Aniței, care până la vârsta de 21 de ani este deja campioană mondială și europeană la U18 la triplusalt.  Cei doi au fost pregătiți de aceeași antrenoare: Doina Anton.

Georgiana își amintește cum a decurs prima lor întâlnire.

Prima dată când m-am întâlnit cu el a fost în mall, acum vreo 5, 6 ani, eu îl știam pe el, fiind Marian Oprea, eu abia apucându-mă de triplusalt …știam ce rezultate are și primul impact a fost foarte mare pentru mine. El m-a salutat primul și am rămas mască, mă cunoaște pe mine? ” – Georgiana Aniței, campioană mondială și europeană U18 în proba de triplusalt.

Deși antrenează doar de o săptămână, fostul atlet este încântat de noua meserie.
”O dată ce am plecat în direcția asta, eu voi face tot ce ține de mine să avem rezultate. Începe să fie entuziasmant și sperăm că putem obține cele mai bune variante ale noastre” – Marian Oprea, vicecampion olimpic la Atena în proba de triplusalt. 

Eleva lui Marian are gânduri mari, vrea să se califice la Olimpiada de la Tokyo, iar peste 4 ani să vină acasă cu o medalie olimpică. Georgiana povestește că a ajuns dintr-o întâmplare să facă atletism.

Mă duceam să îi fac cumpărături mamei la magazin și primul meu antrenor, care stătea cu noi în același cartier, m-a văzut înaltă, eram prin clasa a 5 a. M-a întrebat dacă nu vreau să fac atletism, iar eu m-am speriat că m-a abordat un străin și am fugit acasă. M-a urmărit până acasă și s-a rugat de părinți. A fost ciudat să mă urmărească cineva până acasă dar până la urmă acela a fost trenul meu” – Georgiana Aniței, campioană mondială și europeană U18 în proba de triplusalt.

Țintește o medalie olimpică peste 4 ani

Georgiana Aniței a început atletismul la 12 ani, iar părinții ei, deși ambii erau sportivi, mama ei chiar atletă, nu se gândeau că fata lor va face sport.

Până la această vârstă, atleta are un palmares impresionant, cu sute de medalii interne și internaționale, iar visul ei este să meargă la olimpiadă.

Vreau să mă calific la Tokyo 2021, iar peste 4 ani să mă întorc de la olimpiadă cu o medalie” – Georgiana Aniței, campioană mondială și europeană U18 în proba de triplusalt. 

Georgiana povestestește că atunci când era sportiv, Marian Oprea o ajuta de fiecare dată cu câte un sfat, mai ales că amândoi erau pregătiți de aceeași antrenoare.

Noi ne-am înțeles tot timpul, nu am avut probleme și la antrenamente când ne antrenam cu doamna Doina Anton el îmi mai dădea câte un sfat, „uite încearcă să faci asta”, dacă mă enervam și nu îmi ieșea, îmi zicea: „încearcă să te calmezi” – Georgiana Aniței, campioană mondială și europeană U18 în proba de triplusalt. 

Cele mai mari performanțe ale Georgianei până în prezent, sunt titlurile de campioană mondială și europeană la U18, în proba de triplusalt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.