AJFP Vâlcea: 25 mai 2021 – termen limită pentru depunerea declaraţiei unice

Programul Şcoala Siguranţei Tedi, ediția a șasea, derulat de IPJ Vâlcea
12/05/2021
Elevii din județul Vâlcea pot participa la concursul RoboTEC
13/05/2021

Declarația unică se completează şi se depune, până la data de 25 mai 2021, de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice care au obligația depunerii, în anul 2021, a declarației unice,  Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziție mai multe modele pentru completarea acesteia, respectiv în cazul:

  • persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse în sistem real;
  • persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse la norma de venit;
  • persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contracte de închiriere în lei și valută);
  • persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contract de închiriere în lei);
  • persoanelor fără venituri care optează pentru plata contribuției la sănătate.

Fiecare model de completare poate fi descărcat gratuit de pe portalul-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale din Secțiunea asistenţă pentru contribuabili, Subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative/Modele de completare a declarației unice. Acestea conțin indicații vizuale pentru completarea secțiunilor declarației unice în funcție de venitul obținut.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin organelor fiscale astfel:

  • apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
  • prin e-mail,      accesând      Formularul      de      contact      disponibil      pe      portal  https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spatjul Privat Virtual.

AJFP Vâlcea recomandă depunerea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

  • prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ulanaf.ro;
  • prin intermediul   serviciului   “Depunere  declarații”,   disponibil   pe   portalul  e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat;

Declaraţia unică se poate depune şi în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.

ANAF a creat pe portalul instituțional o rubrică în care se regăsesc toate informațiile detaliate despre declarația unică (Ghid de completare, Formularul 212 pentru descărcare, baza legală etc.), aceasta putând fi accesată la acest link https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.