În august, o nouă serie #DigiPortrete debutează la Digi World!

Sfaturi utile pentru un copil fericit și o mămică liniștită
21/07/2021
Ziua Imnului Naţional 2021- patru zile de evenimente pregătite de Primăria Râmnicu Vâlcea
21/07/2021

De luni până vineri, în perioada 2 – 6 august 2021, de la ora 20.55, Digi World propune telespectatorilor un program special: în cadrul seriei de documentare Digi Portrete, vor fi prezentate poveștile de succes ale artiștilor și ale celor din culisele Operei Naționale București (ONB).

Digi World va dedica #Portretele lunii august persoanelor care se asigură ca de fiecare dată actul artistic să se desfășoare cel mai înalt nivel pentru împătimiții spectacolelor de operă. Printre numele care vor fi subiectul Digi Portretelor putem să enumerăm: Daniel Jinga, director interimar ONB, Chris Jaeger, designer de lumini și colaborator apropiat al lui Ion Caramitru în spectacolele montate pentru ONB, Leonard Voinea, bibliotecar și Ionuţ Adrian Stănică, din cadrul departamentului de electrică al ONB.

Colaborarea posturilor documentare din portofoliul Grupului Digi cu Opera Națională București a început în 2018, atunci când a venit ideea unui proiect de anvergură: o serie de documentare despre munca intensă din spatele tuturor momentelor artistice ale ONB. Timp de doi ani, au fost generate aproximativ 1800 de ore de material brut din culisele unei instituţii culturale româneşti de prestigiu, un documentar de lungmetraj și alte 10 episoade distincte.

Mihaela Popescu, producător executiv Digi Documentare, a declarat: Un an și jumătate, cât am stat în Operă, timpul a avut răbdare cu mine, cu echipa de producție. Am stat uneori șapte – opt ore filmând pe scenă, în ateliere. Din opt ore, poate am folosit, în film, câteva minute, câteva cadre. Dar totul a fost o provocare continuă! Mi-am putut observa pe deplin personajele. Pentru un regizor, lucrul acesta este capital! Am ajuns să le cunosc poveștile, să le recunosc vocile în momentul în care treceau pe culoarele Operei sau umblau pe scenă, în întuneric, înaintea unor premiere. Am ajuns să cunosc fiecare colț al Operei, știam cum „să fugim” dintr-un loc în altul pentru a surprinde cele mai bune momente. De la tenori, soprane, balerini, până la fiecare colaborator al atelierului tehnic sau de recuzită, toți fac parte dintr-un tablou fascinant, dintr-un ghem de sentimente și neliniști continue, toți visează la momentul final în care publicul le recompensează efortul prin aplauze. Ce nu voi uita niciodată este emoția cu care oamenii Operei mi-au mărturisit că „nimeni nu a mai avut curiozitatea și răbdarea să-i cunoască pe deplin”. Tocmai de aceea, seria „Digi Portrete”, din august, vine ca o completare firească a filmului documentar în premieră în România, „Vocile Operei”, reunind fragmentele care nu au intrat sau au intrat insuficient în producția Digi World. 

Despre Digi World

Digi World este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.