Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
“La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a constituit, la data de 05 ianuarie 2022, o cauză în care se efectuează cercetări în vederea lămurii împrejurărilor în care două persoane de sex masculin, respectiv tată și fiu, au căzut de la etajul 4 al unui imobil din municipiul Râmnicu Vâlcea, în urma căreia au suferit leziuni traumatice. Ambele persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde pe parcursul investigațiilor medicale a survenit decesul tatălui.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.”
***
Nota Redacției
Miercuri, 5 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00, poliţiştii au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că două persoane au căzut de la etajul unui bloc din cartierul Traian al municipiului Râmnicu Vâlcea. Din primele verificări efectuate de oamenii legii, s-a constatat că era vorba de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, şi copilul său, în vârstă de 7 ani. Victimele au fost transportate la spital.