Un bărbat din Berislăveşti și-a omorât fratele în bătaie

ANOFM are calitatea de membru al reţelei EURES
12/02/2022
Râmnicu Vâlcea: Lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere în cartierul Nord şi pe Calea lui Traian Sud
17/02/2022

Doi frați din comuna vâlceană Berislăveşti, în vârstă de 56 de ani și respectiv 71 de ani, care locuiau la aceeași adresă, pe fondul consumului de alcool, s-au luat la ceartă, conflictul devenind violent. Bărbatul de 56 de ani și-a lovit crunt fratele mai mare, până când acesta a rămas inert.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea:

“Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 13 februarie 2022, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, aflat în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.

Duminică, 13 februarie 2022, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la cest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în perioada 11-12 februarie 2022, inculpatul a aplicat victimei, fratele său, în repetate rânduri, numeroase lovituri cu corpuri dura și cu pumnul, pe toată suprafața corpului, provocându-i multiple echimoze, excoriații, plăgi și fracturi, care au dus la decesul victimei în data de 12 februarie 2022.

Investigațiile continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.