În perioada 1 – 5 iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, prin structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminaliști acțuni speciale și alte structuri opertive, au asigurat măsurile de ordine pe întreg județul Vâlcea, având în atenție zonele aglomerate, respectiv cele de tipul piețelor, parcurilor, târgurilor, oboarelor, zonele de agrement și interes turistic.
Aproximativ 200 de polițiști, au fost zilnic în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative.
În aceste zile, în tot județul Vâlcea s-a acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente, fiind organizate și desfășurate activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, reducerea riscului rutier, impunerea respectării restricției de tonaj impusă pe DN7(E81) și fluidizarea traficului rutier pe DN7, DN64, DN 67, DN67B, DN65C, DN73C, precum și DJ/DC din județ.
Totodată, în această perioadă s-au efectuat 3 misiuni de fluidizare a traficului rutier pe DN7(E81).
Pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, polițiștii de la rutieră au fost la datorie, acționând pe drumurile publice din județ, cu preponderență pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În urma activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vâlcea pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au aplicat 846 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 280.730 de lei.
Astfel, polițiștii au verificat 1021 de autovehicule, au legitimat 1103 de persoane și au efectuat 556 de testări alcool și droguri.
Dintre amenzile aplicate, 191 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 21 pentru depășire neregulamentară, 9 pentru abateri ale pietonilor, 78 pentru abateri ale bicicliștilor, 5 pentru neacordare prioritate pietoni și 542 pentru alte nereguli.
Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 70 de permise de conducere (23 pentru viteză neregulamentară, 21 pentru depășire neregulamentară, 5 pentru alcool, 6 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 15 pentru alte nereguli) și retrase 26 certificate de înmatriculare.
De asemenea, lăcașuri de cult din județul Vâlcea, au fost în atenția polițiștilor, astfel că activitățile religioase s-au desfășurat în condiții optime și nu au fost înregistrate evenimente negative.
Efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au intervenit cu promptitudine la toate situațiile care au impus urgență, inclusiv cele sesizate prin 112, astfel că și capacitatea de intervenție s-a situat la cotele propuse.
Având în vedere că foarte multe persoane au ales să-și petreacă timpul liber în stațiunile din județul Vâlcea, polițiștii rutieri au acționat pe arterele pricipale care converg spre aceste zone, pentru dirijarea, fluidizarea și controlul circulației în județ.
Polițiștii din Olănești au mai fost prezenți pentru asigurarea siguranței tuturor persoanelor prezente în zilele de 3 și 4 iunie a.c., la a doua ediție a concursului “Hard Enduro” 2023, sportul extrem pe 2 roți, care a avut loc în orașul Olănești.