Joi, 30 noiembrie, la ora 18.00, în Scuarul Mircea cel Bătrân, Primăria Râmnicului dă startul sărbătorilor de iarnă

Centrul Social de Urgență „Ioana” este pregătit să-i primească pe oamenii fără adăpost alungați de pe străzi de frigul iernii
27/11/2023
Primarul Mircia Gutău a semnat contractul de execuție: până la sfârșitul anului, 11 clădiri publice devin „verzi” din punct de vedere energetic în baza unui proiect cu finanțare europeană
28/11/2023

default

Primăria Municipiului va da joi, 30 noiembrie, startul sărbătorilor de iarnă prin aprinderea, la ora 18.00, a iluminatului festiv, a luminilor în bradul de Crăciun instalat în centrul Râmnicului și prin deschiderea Târgului „Decembrie Magic” și a patinoarului din Scuarul Mircea cel Bătrân.

Joi, de sărbătoarea Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, evenimentele din centrul municipiului vor debuta la ora 18.00 cu aprinderea iluminatului festiv și a luminilor din bradul de Crăciun, continuată cu un mini-recital susținut de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii Ștefan Vâlcu, Sofia și Teodora Opriț, Medeea Dirinea și de eleva Liceului de Arte „Victor Giuleanu” Daria Ștefan, urmat, de la ora 19.00, de un recital al interpretei de muzică populară Maria Ghinea. Spectacolul artistic reprezintă, totodată, debutul unei serii de manifestări pe scena din Scuarul Mircea cel Bătrân dedicate principalelor momente ale lunii decembrie: Moș Nicolae, Crăciunul și Revelionul 2024.

Un alt moment al zilei de joi va fi cel al deschiderii Târgului „Decembrie Magic”. În cele 29 de căsuțe decorate cu specific hibernal se vor comercializa produse specifice – jucării, cadouri, dulciuri, vin fiert etc., iar copiii vor avea la dispoziție un carusel și o roată panoramică. Programul de funcționare a târgului este între orele 10.00 – 20.00, în zilele de luni – joi, și între orele 10.00 – 21.00, în zilele de week-end. Ca urmare a tradiției îndelungate a acestei manifestări, Municipalitatea a demarat procedurile pentru înscrierea mărcii „Decembrie Magic” la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM, astfel încât acest nume să fie, de acum înainte, legat exclusiv de Râmnicu Vâlcea.

În ceea ce privește patinoarul, acesta va fi deschis zilnic după același program orar ca și Târgul „Decembrie Magic”, tarifele de acces pentru o oră fiind aceleași ca și anul trecut: 5 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și 10 lei pentru adulți; cei care doresc pot închiria cu titlu gratuit patine de la chioșcul dedicat din imediata vecinătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.