
FJORD, noul film regizat de Cristian Mungiu, va avea premiera națională pe 15 ianuarie 2027, lansarea urmând să fie marcată printr-o gală la Sala Palatului din București. La eveniment sunt anunțați regizorul, actorii Sebastian Stan și Renate Reinsve, precum și alți membri ai distribuției și ai echipei filmului.
Până la premiera oficială din ianuarie, publicul din România va avea însă o primă ocazie importantă de a vedea producția.
Pe 24 octombrie, de la ora 18.00, FJORD va fi proiectat simultan în cinematografe din București și din țară, în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest.
La București este programată și o proiecție de gală la Ateneul Român. Biletele vor fi puse în vânzare de la 1 octombrie, iar după film este prevăzută o discuție a lui Cristian Mungiu cu publicul, transmisă în direct către cinematografele care vor prelua evenimentul.
Filmul este desemnat propunerea României pentru Premiile Oscar și va avea premiera în Statele Unite pe 9 octombrie. Producția se află într-o amplă campanie internațională, fiind promovată în mai multe categorii ale premiilor Academiei Americane de Film.
Cristian Mungiu a subliniat că reacțiile internaționale de până acum sunt încurajatoare și că una dintre cele mai importante forme de susținere pentru film rămâne prezența publicului în cinematografe.
FJORD a fost achiziționat pentru distribuție în cinematografe din aproximativ 100 de țări. În Franța, unde premiera a avut loc pe 19 august, filmul a depășit deja 500.000 de spectatori, iar în Norvegia a atras peste 30.000 de spectatori după lansarea din 4 septembrie.
Filmul a fost inclus până acum în selecția a peste 50 de festivaluri internaționale, printre următoarele opriri fiind festivalurile de la Londra, San Sebastián, Busan și Roma. Până la începutul sezonului premiilor din Statele Unite, producția ar urma să aibă premiere cinematografice în peste 40 de țări.
În România, FJORD este distribuit de Voodoo Films și Forum Film și este o coproducție România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda.