Gheorghe Smeoreanu și necunoscutul din fiecare dintre noi

La Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, o întâlnire aparent obișnuită între patru oameni deschide o întrebare incomodă despre fiecare dintre noi. „Cine este omul acesta?”, piesa lui Gheorghe Smeoreanu, în regia Mateei Marin, propune o explorare a identității, a aparențelor și a distanței dintre felul în care ne prezentăm celorlalți și ceea ce trăim în interior. Concepția spectacolului aduce împreună masca, expresivitatea corpului și imaginea video, într-un spațiu ale cărui patru uși sugerează tot atâtea posibilități de apropiere și de ascundere.

Radu și Doina îi așteaptă în vizită pe Dorian și Eliza. Aceasta este situația de la care pornește povestea. Întâlnirea se desfășoară între oameni care se cunosc, se judecă, se provoacă și se contrazic, dar siguranța acestei cunoașteri este pusă sub semnul întrebării chiar de sinopsis: fiecare „pare să știe cine este celălalt”. Familiaritatea oferă un punct de plecare fragil. Putem recunoaște foarte bine comportamentul unei persoane fără să înțelegem ce anume îl produce.

Din această perspectivă, vizita devine un cadru potrivit pentru confruntarea dintre imagine și vulnerabilitate. Într-o întâlnire socială aducem cu noi și așteptarea de a fi priviți într-un anumit fel. Dorim să ni se confirme inteligența, autoritatea, sensibilitatea sau stăpânirea de sine. Reacțiile celorlalți pot susține această construcție, dar o pot și destabiliza. O observație aparent neînsemnată ajunge uneori să atingă exact locul pe care am încercat să îl protejăm.

Miza anunțată de piesa lui Smeoreanu se află în această nesiguranță. Omul nu deține singur controlul asupra propriei imagini. Se definește prin ceea ce afirmă despre sine, dar este interpretat și prin ceea ce ceilalți aleg să vadă. Între cele două versiuni pot apărea tensiuni care transformă apropierea într-un efort continuu de apărare.

Masca are aici o semnificație care merită păstrată în toată complexitatea ei. Sinopsisul leagă aparențele de frică, de vulnerabilitate și de nevoia de acceptare. În această lectură, omul poate purta o mască fiindcă se teme că adevărul său nu va fi primit cu înțelegere. O atitudine de superioritate poate ascunde nesiguranță, iar o siguranță afișată poate proteja o identitate fragilă.

De aceea, simpla descoperire a unei aparențe lasă încă mult de înțeles. Contează ce a făcut-o necesară și ce anume apără. A vedea vulnerabilitatea cuiva presupune o responsabilitate: ceea ce descoperim despre celălalt poate deveni o cale de apropiere sau un instrument cu care îl rănim. Întrebarea din titlu capătă astfel o dimensiune etică. Felul în care căutăm adevărul despre un om spune ceva și despre noi.

Parcursul lui Gheorghe Smeoreanu oferă un context pentru această preocupare. Jurnalist, scriitor și dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste 30 de volume, el are, potrivit prezentării biografice, preocupări care reunesc psihopatologia, teologia și demografia. Sunt domenii din care întrebarea despre om poate fi privită la scări diferite, de la viața interioară la existența în comunitate. În teatru, asemenea interogații pot primi voce și corp, devenind relații între personaje.

Experiența jurnalistică adaugă acestui parcurs familiaritatea cu discursul public și cu felul în care oamenii își susțin propriile versiuni despre realitate. Scena permite însă ca o versiune să fie cercetată și prin ezitare, tăcere sau contradicție. Pentru tema propusă de „Cine este omul acesta?”, această deschidere este fertilă: personajul poate dezvălui mai mult decât intenționează să spună.

Viziunea Mateei Marin urmărește tocmai posibilitățile unei asemenea întâlniri între text și expresia scenică. Nota regizorală anunță îmbinarea universului contemporan cu mecanismele clasice din Commedia dell’Arte, prin mască, joc corporal și imagine video. Aceste mijloace permit explorarea identității pe mai multe planuri. Ceea ce personajul afirmă poate fi pus în tensiune cu prezența sa fizică și cu imaginea prin care este reprezentat.

Originară din Râmnicu Vâlcea, Mateea Marin are o experiență de peste 15 ani ca regizor, manager de proiecte culturale și formator. Colaborările sale cu Teatrul Anton Pann includ „Iona”, „Ivan”, „Matca”, „Moara cu noroc” și trilogia „Sorescu. Experimental”. Prezentarea în limba italiană a spectacolului „Paracliserul”, la Roma, în 2026, se înscrie în deschiderea internațională a proiectelor sale. Noua montare continuă întâlnirea dintre preocuparea pentru textul dramatic și căutarea unor forme scenice diverse.

Cele patru uși reprezintă unul dintre reperele cele mai sugestive ale concepției anunțate. Nota regizorală le descrie ca granițe între ceea ce arătăm și ceea ce ascundem, între imagine și adevăr, între personaj și om. Ușa permite trecerea, dar păstrează și posibilitatea închiderii. Într-o piesă despre cunoașterea celuilalt, această ambivalență dă o formă vizibilă limitelor intimității.

Putem fi primiți în casa cuiva și putem rămâne departe de ceea ce trăiește. Putem împărți același spațiu fără să avem acces la fricile și contradicțiile sale. Cele patru uși invită, prin urmare, la o lectură a apropierii ca trecere peste un prag care nu ne aparține. Celălalt păstrează dreptul de a se dezvălui treptat, iar înțelegerea cere disponibilitatea de a aștepta.

Scenografia și mișcarea scenică sunt semnate de Richard Cecil Butler, artist italian cu experiență de actor, performer, scenograf și educator teatral. Pregătirea sa cuprinde improvizația, regia, cercetarea vocală și lucrul corporal, inclusiv participarea la ateliere organizate la Workcenter of Jerzy Grotowski and Thomas Richards. Colaborarea sa cu Mateea Marin include producția „Sorescu Experimental”, realizată de Asociația Ataraxia și Teatrul Anton Pann.

Reunirea scenografiei și a mișcării scenice în aceeași responsabilitate artistică este relevantă pentru tema spectacolului. Spațiul poate deveni expresiv prin felul în care este locuit: prin distanțe, apropieri, retrageri și ezitări. Corpul oferă astfel posibilitatea de a cerceta ceea ce rămâne dincolo de explicația verbală. Imaginea video adaugă întrebarea despre raportul dintre omul prezent și reprezentarea sa, o problemă ușor de recunoscut într-o societate în care imaginea publică ocupă atât de mult loc.

În distribuție, Alexandru Dunaev îl interpretează pe Radu, Kostas Mincu pe Dorian, Cătălina Sima pe Doina, iar Elena Șeulean pe Eliza. Provocarea unei asemenea construcții dramatice este ca fiecare personaj să poată fi privit dincolo de tiparul în care ceilalți încearcă să îl așeze. Chiar aici se întâlnesc tema identității și munca actorului: în posibilitatea ca o prezență să rămână mai bogată decât eticheta care i se aplică.

Echipa este completată de Elvis Popescu, pentru videoproiecție, Cristi Ologu, pentru light design, Robert Roiban, pentru sound design, și Vasile Marinoiu, pentru regia tehnică. Spectacolul are o durată anunțată de o oră și 30 de minute, fără pauză, și o recomandare de vârstă de 14+.

La capătul acestei propuneri artistice, întrebarea despre celălalt se întoarce către cel care privește. Prezentarea spectacolului o formulează limpede: „Cât trebuie să dispară din ceea ce credem că suntem pentru a putea vedea, pur și simplu, omul?”. Este o întrebare despre disponibilitatea de a renunța la certitudini. Pentru publicul din Râmnicu Vâlcea, întâlnirea cu dramaturgia lui Gheorghe Smeoreanu oferă astfel prilejul unei reflecții care depășește povestea celor patru personaje. Uneori, pentru a-l înțelege pe omul de lângă noi, trebuie să acceptăm că încă nu știm totul nici despre noi înșine.