Articole pirotehnice periculoase depistate în urma unei percheziții efectuate în Băbeni

Ludovic Orban a participat la Horezu, alături de liberalii vâlceni, la comemorarea marelui om de stat I. Gh. Duca
29/12/2017
Primarul Mircia Gutău mulțumește participanților la manifestările prilejuite de REVELION 2018
01/01/2018

imagine - ARHIVĂ

Polițiști vâlceni din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, au descins vineri, 29 decembrie 2017, la Băbeni – în locuința unui bărbat bănuit că ar fi comercializat fără drept articole pirotehnice.

Oamenii legii au descins la locuința unui bărbat de 37 de ani din Băbeni, bănuit că ar fi realizat operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept,  încălcând prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, acțiunea desfășurând-se în cadrul unui dosar penal.

S-au descoperit și ridicat 420 de kg de articole pirotehnice de diferite mărci și marimi, de 6.500 de lei, toate făcând parte din clasele interzise la deținere și comercializare de către persoane fizice și juridice neautorizate.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu este autorizat pentru operațiuni cu articole pirotehnice și nici nu reprezintă  o societate comercială autorizată să efectueze operațiuni cu materii explozive.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept – prevăzută de Legea 126/1995.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.