Bărbat bănuit că a vrut să-și omoare fosta iubită, reținut de polițiștii din Milcoiu

Phoenix „Sinteza – Rapsodia” vine la Râmnicu Vâlcea
05/02/2018
Prefecturile și-au actualizat paginile web într-un format unitar
06/02/2018

imagine - ARHIVĂ

Polițiștii Serviciului de Investtigații Criminale și Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu, sprijiniți de cei din cadrul Serviciului Criminalistic l-au reținut pe Traşcă Dumitru Cătălin, de 28 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă comisă la data de 31 ianuarie 2018.

Marți, 6 februarie 2018, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a emis un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Luni, 5 februarie 2018, polițiștii l-au reținut pe Traşcă Dumitru Cătălin, acesta fiind bănuit că și-ar fi înjunghiat fosta iubită, lovind-o cu un cuțit în zona gâtului, faptă comisă pe raza comunei Stoilești.

În noaptea de 31 ianuarie 2018, în jurul orei 19.30, Traşcă Dumitru Cătălin a blocat drumul comunal ce face legătura între DJ 678H din comuna Galicea şi satul Vlăduleşti, din comuna Stoileşti, județul Vâlcea, prin aşezarea unor tufe de arbuşti pe suprafaţa drumului, cunoscând că pe acesta urma să se deplaseze fosta iubită, C.M.A., o tânără de 19 ani,  la volanul unui autoturism, cu intenţia de a o determina să oprească autoturismul şi să o agreseze, în scopul de a-i suprima viaţa.

Astfel, după ce tânăra a oprit autoturismul, nemaiputând să-şi continue deplasarea, în momentul în care a coborât din autoturism, în încercarea de a elibera drumul public, Traşcă Dumitru Cătălin s-a năpustit asupra acesteia, strângând-o de gât, încercând să o sugrume, iar pe fondul rezistenţei şi opunerii, a încercat să o omoare cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, acte de agresiune care au fost exercitate atât în interiorul autoturismului, cât şi pe câmpul de pe marginea drumului public, la circa 15 – 20 metri de locul unde se afla oprită maşina, unde autorul a condus-o pe fată în încercarea de a duce la îndeplinirea crima, actele de agresiune încetând ca urmare a intervenţiei unui martor.

În aceste împrejurări, tinerei i-au fost produse leziuni traumatice atât la nivel cervical, cât şi la nivelul feţei, abdomenului şi a membrelor superioare şi care necesită 12 – 14 zile de îngrijiri medicale de la producere. La rândul său, bărbatul și-a provocat mai multe leziuni.

Cei doi au fost transportați la spital, tânăra fiind externată chiar în aceeași zi, după ce i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, Traşcă Dumitru Cătălin fiind inițial reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere din cadrul IPJ Vâlcea.

Marți, 6 februarie 2018, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele lui Traşcă Dumitru Cătălin un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.