La Ionești, programul social DONEAZĂ UN GHIOZDAN continuă în Parohia Marcea

Tineri surprinși de jandarmi în timp ce furau capace de roți
03/09/2018
Breazu Marin, din comuna Șușani, a plecat la muncă în Băile Olănești și a dispărut
08/09/2018

În Eparhiile Patriarhiei Române, cu binecuvântarea chiriarhilor prin Sectoarele Învățământ și Social cu prilejul începutului anului școlar sunt implementate diverse programe prin care se  are în vedere , identificarea și ajutorarea copiilor ai căror părinți se află într – o situație materială dificilă, neputându – le asigura  cele necesare desfășurării în bune condiții a procesului instructiv educativ.

Astfel în Parohia Marcea, comuna Ionești, Protoieria Drăgășani, din județul Vâlcea, au fost identificați 20 de copii ce au fost cuprinși în programul social ”Donează un ghiozdan” ce a avut loc duminică 2 septembrie 2018, copiii având parte de un ajutor la început de an școlar, primind rechizite școlare, precum și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

“Dorim prin acest program să încurajăm participarea activă și creșterea duhovnicesc morală a noii generații, cât   și păstrarea unității și a valorilor neamului. Familia, Școala și Biserica constituie baza formării unei societăți cât mai sănătoase. Fiecare dintre noi,  trebuie să fim motivul pentru care un copil lipsit de posibilitățile și resursele necesare să fie fericit pentru că el continuă, dorește să meargă să învețe și să fie integrat în comunitate” – au subliniat părintele Gheorghe Anca și asistentul social voluntar al Parohiei Andrei Sofian Stanciu.

Sursa: Andrei Sofian Stanciu, responsabil comunicare Mass - Media al Parohiei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.