În urmă cu puțin timp, doi angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au ocupat primele locuri pe podium la Campionatul European al Polițiștilor și Pompierilor, ce se desfășoară în Gibraltar. Cei doi subofițeri au obținut aurul, argintul și bronzul astfel:
La competiția din Gibraltar participă 20 de pompieri din toată țara, aceștia fiind selectați în urma rezultatelor foarte bune obținute în ultimii ani la diferite competiții desfășurare atât la nivel național cât și la nivel european și mondial.