Mircia Gutău şi-a onorat promisiunea făcută locuitorilor din Feţeni

Primăria Râmnicu Vâlcea a fost premiată la Brașov, în cadrul Galei Administraţie.ro
29/10/2018
Percheziții în Râmnicu Vâlcea: Polițiștii au descins la sediile a două societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală
30/10/2018

După ce în campania electorală din 2016, primarul Mircia Gutău a fost impresionat de drama locuitorilor din zona Feţeni, în majoritate vârstnici, care erau nevoiţi, din cauza stării foarte proaste a drumului, să îşi care în pături rudele decedate până la biserica şi cimitirul din sat şi a promis că va găsi o rezolvare la această situaţie, în cursul acestei luni, prin intervenţia Direcţiei Administrarea Domeniului Public, lucrurile au fost remediate.

Astfel, a fost reparat drumul către biserică pe o distanţă de 1,5 km, cu o lăţime de 4-5 m, s-au realizat rigole, podeţe de acces şi ziduri de sprijin, acolo unde a fost cazul. Lucrarea este în curs de executare şi urmează să fie finalizată până la venirea iernii, dar locuitorii din Feţeni se pot bucura deja de un acces incomparabil mai facil la lăcaşul de cult din zonă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.