„Şcoala altfel” la Jandarmeria Vâlcea

Restricții temporare de circulație la Milcoiu și Seaca
17/04/2019
Actorul Cristian Alexandrescu omagiat de Teatrul Anton Pann
17/04/2019

Cu ocazia programului ,,Şcoala altfel”, elevii clasei a II-a B împreună cu domnul învăţător, din cadrul Şcolii Gimnaziale ,,Anton Pann” şi jandarmii vâlceni şi-au dat întâlnire la orele 11.00, în curtea Inspectoratului de Jandarmi  Judeţean Vâlcea.

În prima parte a activităţii, aceştia au mers în clubul unităţii unde le-am captivat atenţia cu un filmuleţ referitor la activitatea noastră, iar la final,  spre bucuria copiilor, au fost premiaţi cu diplome.

De asemenea, le-au fost prezentate echipamente de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, prilej cu care micuţii au desenat şi transmis un mesaj: ,,Vreau sa fiu jandarm!”

Privind entuziasmul, încântarea şi curiozitatea  copiilor, atelierul organizat cu tehnica militara şi armamentul din dotare a fost cel care le-a captat cel mai mult atenţia.

La sfarşitul activitaţii micuţii au fost foarte fericiţi, exprimandu-şi dorinţa de a ne vizita din nou pe viitor.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *