Tânără din comuna Mateești jefuită pe o stradă din Slatina

Militari din cadrul ISU Vâlcea, avansați în grad pentru rezultatele obținute la World Rescue Challenge
30/09/2019
La Râmnicu Vâlcea, Centrul de Permanenţă Ostroveni a devenit realitate – asistenţă medicală pe timpul nopţii şi în week-end-uri
01/10/2019

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au reținut doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.  

În seara zilei de 28 septembrie 2019, în jurul orelor 23.13, o tânără de 24 de ani, din comuna Mateești, județul Vâlcea, a sesizat faptul că în timp ce se afla pe strada Pitești din municipiului Slatina, s-a urcat într-un autoturism de culoare neagră, fără numere de înmatriculare, în care se aflau trei bărbați.

Aceasta, împreună cu doi dintre bărbați, s-au deplasat pe o stradă lăturalnică din localitate, unde susține că ar fi fost lovită cu pumnii, deposedată de o geantă în care avea suma de 400 lei, trei inele din aur și actele de identitate, după care aceștia au plecat cu autoturismul într-o direcție necunoscută.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificați cei doi bărbați cu vârstele de 22 și 26 de ani, ambii din comuna Găneasa, județul Olt, bănuiți de comiterea faptei.

Față de aceștia, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind dispusă măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore.

În ziua de 30 septembrie instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați pe o perioadă de 30 de zile.

Activitățile s-au desfășurat și cu sprijinul Poliției Locale Slatina, prin punerea la dispoziție a filmărilor înregistrate de camerele de supraveghere de pe raza municipiului Slatina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *