AJFP Vâlcea informează: Extinderea serviciilor oferite prin „Spaţiul Privat Virtual”

Guvernul a stabilit mecanismul general pentru implementarea și controlul financiar al sumelor alocate prin Fondul de Solidaritate al UE
04/11/2019
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane defavorizate din județul Vâlcea
04/11/2019

Ministerul Finanţelor Publice, prin OMFP nr. 2894/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 785/27.09.2019, a adus o serie de modificări şi completări pentru îmbunătăţirea serviciului Spaţiului Privat Virtual.

Serviciul on-line Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor posibilitatea de a accesa noi documente precum:

  • chestionarele întocmite de persoana fizică la sosirea şi/sau plecarea în/din România, precum şi Notificările privind rezidenţa persoanelor fizice;
  • declaraţiile de înregistrare fiscală;
  • cererile pentru eliberarea Certificatului de rezidenţă fiscală, precum şi Certificatul de rezidenţă fiscală,
  • cererile de restituire;
  • cererile de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale sau a numărului unic de identificare şi certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscal;
  • informaţii cu privire la evidenţa creanţelor fiscale.

De asemenea, termenele de păstrare pentru documentele emise de către MFP/ANAF şi comunicate prin SPV au fost majorate până la maxim 100 de zile în cazul „Certificatului de atestare fiscală” şi a „Adeverinţei de venit”.

Totodată, în vederea facilitării accesului la serviciul Spaţiul Privat Virtual a fost eliminată verificarea la ghişeu a semnăturii olografe a persoanei reprezentate. În acelaşi timp s-a creat posibilitatea identificării în străinătate, la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României, a persoanelor fizice în scopul înregistrării acestora ca utilizatori ai serviciului “Spaţiul Privat Virtual” (SPV).

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea invită contribuabilii să se înroleze în SPV pentru a putea beneficia de avantajele comunicării on-line cu administraţia fiscală. Instrucţiuni privind înrolarea în Spaţiul Privat Virtual sunt disponibile pe site-ul ANAF, www-anaf.ro, la următorul link: SPV- INSTRUCTIUNI.

Baza legală: Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2894/2019 pentru modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice /organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fară personalitate juridică publicat în Monitorul Oficial nr. 785/27.09.2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.