Primarul Mircia Gutău a semnat Acordul de înfrăţire cu oraşul Dura din Palestina

Teatrul Anton Pann prezent la Festivalul Kids, Timișoara 2019
06/11/2019
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă au intrat în finala prezidențială – rezultate parțiale după numărarea a 99.9% din voturi
11/11/2019

Prezent în fruntea unei delegaţii din Râmnicu Vâlcea, în perioada 4 – 7 noiembrie, în oraşul Dura din Palestina, primarul Mircia Gutău a semnat cu această ocazie un Acord de înfrăţire cu omologul său, Ahmed A.H. Swaitti.

La ceremonia de semnare şi pe durata vizitei, delegaţia din Râmnicu Vâlcea a fost însoţită de reprezentanţi ai localităţii din provincia Hebron, precum şi de şeful Reprezentanţei României din Ramallah – Palestina, Cătălin Ţîrlea.

Această oficializare a unor relaţii cu un oraş din străinătate este cea de-a treia din actualul mandat al primarului Mircia Gutău (după cele cu oraşul Agios Nikolaos din Grecia şi cu Sectorul Ciocana – Chişinău din Republica Moldova), în stadii avansate aflându-se şi discuţiile cu oraşele Esch sur Alzette din Luxemburg, Baranovic din Republica Belarus, Narva din Estonia şi Viana do Castelo din Portugalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *