Cercetați de polițiștii din Zătreni pentru infracțiuni de fals în înscrisuri și declaraţii

Vâlcea: Informare cu privire la campania de vaccinare
11 pacienţi confirmaţi Covid 19 internați în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea
18/04/2020
COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 19 februarie 2021
Pacienţi confirmaţi Covid-19 internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea
19/04/2020

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti s-a înregistrat, la data de 18 aprilie 2020, un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte prevăzute de Codul Penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Zătreni.

În fapt, la data de 17 aprilie 2020, orele 20.30, organele de poliţie au identificat în trafic pe raza comunei Tetoiu două persoane, respectiv un conducător auto şi un pasager, care au susţinut verbal că deţin adeverinţă eliberată de către angajatorul unei societăţi comerciale dar, care nu se află asupra lor, motiv pentru care au  prezentat pe telefonul mobil o fotografie a acelei adeverinţe. Din primele verificări a rezultat că persoanele identificate nu sunt angajaţi ai societăţii respective.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie Zătreni sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.