În județul Vâlcea se reia activitatea restaurantelor și cafenelelor situate la interior

AJFP Vâlcea aduce precizări cu privire la NOUA DECLARAȚIE UNICĂ - formularul 212
AJFP Vâlcea informează: Registrul central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN, operațional din 11 ianuarie
28/12/2020
COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 10 martie 2021
COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 28 decembrie 2020
28/12/2020
În județul Vâlcea se reia activitatea restaurantelor și cafenelelor situate la interior

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea informează că începând de marți, 29 decembrie 2020, ora 00:00, în tot județul va fi permisă reluarea activității restaurantelor și cafenelelor situate la interior, în limita a 30% din capacitatea spațiului și în intervalul orar 06:00 – 23:00.

Hotărârea a fost luată luni, 28 decembrie 2020, în ședință extraordinară a  Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, convocată de prefectul Sebastian Fârtat ca urmare a înregistrării în județ a unei rate de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 1,55/1.000 de locuitori.

De asemenea, potrivit hotărârii adoptate (Hotărârea nr. 51), începând de mâine, se permite și reluarea activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, în intervalul orar 06:00 – 23:00 și fără a depăși 30% din capacitate, precum și redeschiderea, tot în limita a 30% din capacitate, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. În cazul acestor operatori economici, programul de funcționare este în intervalul orar 05:00 – 21:00.

Totodată, vor fi permise, în limita a 30% din capacitate, și activitățile din cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte din tot județul.

În ceea ce privește organizarea și desfășurarea de reuniuni și petreceri cu prilejul sărbătorilor sau aniversărilor, potrivit hotărârii adoptate, acestea sunt în continuare interzise în toate spațiile publice și /sau private deschise și închise.

Menționăm, de asemenea, că rămân în vigoare măsurile prevăzute în H.G. nr. 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, respectiv obligativitatea purtării măștii de protecției atât în spațiile deschise cât și în cele închise, interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu excepția urgențelor și a deplasărilor la și de la locul de muncă (cu declarație sau adeverință de la angajator), interzicerea constituirii de grupuri mai mari de 6 persoane care nu fac parte din aceeași familie, precum și respectarea cu strictețe a normelor de protecție individuală.

Cele mai recente statistici de la nivelul județului arată că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 a scăzut considerabil și înregistrăm, pentru prima dată în ultimele luni, o incidență cumulată la 14 zile de puțin peste 1,5/1.000 de locuitori. E adevărat că sunt încă localități în care incidența este de peste 1,5/1000 de locuitori, dar per total tendința este de scădere. Le mulțumesc cetățenilor județului că au înțeles și au respectat măsurile dispuse atât la nivel local, cât și la nivel național. Este în primul rând meritul lor că putem să redeschidem acum anumite activități și să relaxam într-o oarecare măsură restricțiile impuse. Fac însă apel la cetățeni să fie în continuare vigilenți, să respecte normele de protecție individuală și să reducă pe cât posibil deplasările în această perioadă, pentru că numai în acest mod efectele pozitive ale acestor luni de restricții vor putea să fie de durată. Cu speranța că împreună vom depăși cu bine și această perioadă, urez tuturor multă sănătate și cât mai multe împliniri în anul care vine”, a transmis prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Hotărârea numărul 51/28.12.2020 se regăsește la următorul link: http://www.isuvl.ro/03…/CJSU/Hotarari%20CJSU.html.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.