COVID-19 în Vâlcea, 28 octombrie 2021 – situația epidemiologică, incidența înregistrată

Mandate europene de arestare pentru trei persoane din Băbeni, puse în aplicare de polițiști
28/10/2021
25 de universități în Programul Universitatea Antreprenorială
29/10/2021

COVID-19 în Vâlcea la data de 28 octombrie 2021

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 23.112 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 si 698 decese.        

În prezent, în unitățile sanitare  din județul Vâlcea  se află  313  persoane  internate  cu SARS-CoV-2. În județ  există  27  focare de SARS-CoV-2 înregistrate în cadrul  unor agenți economici, în cadrul unei unități sanitare, în cadrul unor instituții publice  și în cadrul unor centre rezidențiale.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 67.875 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 55.363  de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 123.238  de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 752  persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată  și  1166  persoane de află in izolare la domiciliu.

Reamintim cetățenilor că, pentru a obține informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:

  • CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
  • 0758 061 438 (disponibil non-stop);
  • 0250 747 720 cu program de funcționare:  Luni – Joi  08:30- 16:30 și Vineri  08:30 – 14:00.

Incidența cumulată în județul Vâlcea în ultimele 14 zile, la mia de locuitori,  joi – 28 octombrie 2021

  • ŞIRINEASA 12,48
  • MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA 12,06
  • RACOVIŢA 12,01
  • BUJORENI 11,47
  • ORAŞ CĂLIMĂNEŞTI 11,42
  • LĂDEŞTI 10,81
  • STOENEŞTI 10,56
  • BUDEŞTI 10,15
  • DĂEŞTI 10,08
  • MALAIA 9,83
  • SĂLĂTRUCEL 9,38
  • FÂRTĂŢEŞTI 9,04
  • PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI 8,63
  • DICULEŞTI 8,59
  • ORAŞ BĂILE GOVORA 8,56
  • MUNICIPIUL DRĂGĂŞANI 8,44
  • MIHĂEŞTI 8,39
  • PĂUŞEŞTI 8,04
  • SINEŞTI 8,03
  • BUNEŞTI 7,64
  • VLĂDEŞTI 7,61
  • BOIŞOARA 7,31
  • OTEŞANI 7,14
  • ORAŞ HOREZU 7,13
  • RUNCU 7,05
  • GOLEŞTI 6,72
  • ORAŞ BĂILE OLĂNEŞTI 6,56
  • TOMŞANI 6,52
  • MĂLDĂREŞTI 6,41
  • VOICEŞTI 6,40
  • STOILEŞTI 6,27
  • IONEŞTI 6,17
  • GALICEA 6,16
  • BĂRBĂTEŞTI 5,84
  • STROEŞTI 5,79
  • MILCOIU 5,77
  • MITROFANI 5,76
  • ROŞIILE 5,72
  • ORAŞ BREZOI 5,65
  • ORLEŞTI 5,62
  • POPEŞTI 5,57
  • SLĂTIOARA 5,49
  • GUŞOENI 5,48
  • DRĂGOEŞTI 5,45
  • SCUNDU 5,44
  • PRUNDENI 5,31
  • LIVEZI 5,25
  • MĂCIUCA 5,18
  • ORAŞ BĂLCEŞTI 5,12
  • NICOLAE BĂLCESCU 5,07
  • PIETRARI 4,95
  • VAIDEENI 4,46
  • AMĂRĂŞTI 4,23
  • ORAŞ BĂBENI 4,17
  • OLANU 3,99
  • FRÂNCEŞTI 3,99
  • LUNGEŞTI 3,92
  • VALEA MARE 3,91
  • ORAŞ OCNELE MARI 3,64
  • SUTEŞTI 3,62
  • ORAŞ BERBEŞTI 3,46
  • CREŢENI 3,35
  • DĂNICEI 3,23
  • LĂPUŞATA 3,12
  • COSTEŞTI 2,96
  • GLĂVILE 2,95
  • MUEREASCA 2,81
  • ROEŞTI 2,77
  • PESCEANA 2,72
  • CERNIŞOARA 2,70
  • TETOIU 2,64
  • ZĂTRENI 2,45
  • BERISLĂVEŞTI 2,38
  • ŞTEFĂNEŞTI 2,35
  • FĂUREŞTI 2,25
  • GHIOROIU 2,21
  • VOINEASA 2,11
  • COPĂCENI 1,98
  • ALUNU 1,90
  • ŞUŞANI 1,74
  • LALOŞU 1,68
  • LĂCUSTENI 1,56
  • TITEŞTI 1,44
  • STĂNEŞTI 0,95
  • PERIŞANI 0,94
  • GRĂDIŞTEA 0,81
  • MĂDULARI 0,80
  • MATEEŞTI 0,67
  • CÂINENI 0,42
  • Județul Vâlcea: Total/medie 7,78

În cadrul campaniei  de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate până în prezent 120.674 de persoane.

Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate ( la doza nr. 1, doza nr. 2  cât și la doza nr. 3) este de 213.814, dintre care 169.207  sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech,   4.966  sunt doze de vaccin Moderna, 11.621  sunt doze de vaccin AstraZeneca și 28.020  sunt doze de vaccin Janssen.

  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 1: 120.674
  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 2: 80.360
  • Numar persoane vaccinate cu doza nr. 3: 12.780

În cursul zilei de 27 octombrie 2021 au fost vaccinate 3.101 persoane:

  • 2.399 persoane (doza nr. 1)
  • 182 persoane (doza nr. 2)
  • 520 persoane (doza nr. 3)

Din cele 2.399 doze administrate pentru efectuarea dozei de vaccin nr. 1 s-au utilizat:

  • 1.241 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 1.146 doze vaccin Janssen
  • 12 doze vaccin Moderna

Pentru efectuarea celor 182   doze de vaccin (doza nr. 2) s-au utilizat:

  • 179 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 3 doze vaccin Moderna

Pentru efectuarea celor  520  persoane doze de vaccin ( doza nr. 3) s-au utilizat:

  • 508 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 12 doze vaccin Moderna

Administrarea dozelor de vaccin anti COVID-19 în centrele de vaccinare din data 27 octombrie  este următoarea:

  • Centrul de vaccinare din orașul Bălcești: 102 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Preda Buzescu” Berbești: 66 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea: 595 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea: 393 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic „Brătianu” Drăgășani: 191 doze
  • Spital Orasenesc Brezoi : 77 doze
  • Sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu” Horezu: 168 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Călimănești: 99 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Budești, satul Ruda (cămin cultural): 162 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Mihăești, sat Buleta: 72 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Orlești: 60 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Sutești: 119 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Teoretic Lădești: 66 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „ George Tarnea” Băbeni: 48 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea: 317 doze

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea metioneaza ca începand cu data de 28 septembrie în centrele de vaccinare anti COVID-19  a început administrarea dozei 3 de vaccin împotriva COVID -19 în județ. Aceasta se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager (Pfizer sau Moderna), indiferent de tipul de vaccin care s-a utilizat pentru imunizarea initială.

Pentru vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane care solicită administrarea dozelor de vaccin anti  COVID-19,  programul de lucru în centrele comunitare este cuprins în intervalul de timp 8- 20.

Facem precizarea că, la momentul actual, nu este necesară administrarea acestei doze de vaccin în cazul persoanelor care s-au imunizat cu vaccinul Johnson&Johnson, acestea având mai puțin de șase luni de la vaccinare.

Doza 3 de vaccin este recomandată în primul rând persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe (cei peste 65 de ani, cu boli cronice, persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare), precum și persoanelor cu risc mare de expunere (personal medico-social și din învățământ).

Accesul la vaccinare este permis și persoanelor vaccinate care au trecut prin boală, condiția fiind să aibă însă mai mult șase luni de la efectuarea schemei inițiale de vaccinare.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3), se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile de la DSP Vâlcea.

Mai multe informații despre doza 3 de vaccine gășiți pe plaforma națională de vaccinare: https://vaccinare-covid.gov.ro/incepe-administrarea…/.

De asemenea, vă informăm că, începând cu data de 7 mai 2021, a fost demarată în județ și campania de vaccinare cu vaccinul Janssen (de la producătorul Johnson & Johnson). Acest vaccin se administrează atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie care și-au exprimat dorința de a vaccina cu vaccin anti COVID-19, cât și în centrele de vaccinare din cadrul Liceului „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea și Liceului Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea.

Lista medicilor de familie din județ care vaccinează cu vaccin Janssen poate fi găsită pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea: www.aspjvalcea.ro.

Vaccinarea este gratuită și voluntară.

sursa: Direcția de Sănătate Publică Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.