

Luni, 13 septembrie 2021, încep lucrările de reabilitare a căii pietonale pe podul de cale ferată din cartierul Ostroveni – circulație restricționată timp de 10 zile
La Râmnicu Vâlcea, luni, 13 septembrie 2021, va demara reabilitarea căii pietonale pe podul de cale ferată din Ostroveni. Lucrările vor consta în înlocuirea covorului de protecție și în refacerea unor elemente din zona destinată circulației pietonilor.
Pe perioada derulării reabilitării, estimată la 10 zile, traficul pietonal va fi restricționat complet, variantele de ocolire fiind Podul Vinerii Mari și podul de pe bulevardul Tineretului.