

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova asigură măsurile de ordine și siguranță publică la festivalul de muzică „Live Music Summer Camp Brezoi 2021”.
Evenimentul se desfășoară în perioada 18 iunie – 5 septembrie 2021, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 17.00-24.00, în Baza Sportivă, din orașul Brezoi, județul Vâlcea.
Accesul va fi permis pe bază de bilete sau abonamente, cu respectarea măsurilor sanitare, stabilite de către organizator, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Totodată, jandarmii vor desfășura activități preventive, în cadrul campaniei de prevenire a faptelor antisociale pe timpul adunărilor publice „Spațiul public este al tuturor”, care vor viza informarea participanților cu privire la adoptarea unor comportamente care să prevină producerea de fapte antisociale și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În situația în care participați la acest eveniment, pentru siguranța și sănătatea dumneavoastră, facem următoarele recomandări: