Fundația Comunitară Vâlcea lansează un sondaj pentru cetățenii din Râmnicu Vâlcea: Votează ce proiect major vrei să susținem împreună în oraș

Acțiuni de control efectuate de polițiștii vâlceni – 13 permise de conducere reținute
08/08/2021
150000 de locuitori din mediul rural beneficiază de servicii Vodafone 4G și 21000 de gospodării au fost conectate la rețeaua fixă de internet
09/08/2021

Cetățenii sunt invitați să voteze, dintr-o listă de priorități majore, proiectele despre care apreciază că este cea mai mare nevoie. Lista pe care o propunem este rezultatul unor documentări, consultări și dezbateri cu grupuri civice, experți, tehnicieni din administrația publică și din societate.

Lansăm prin acest sondaj și un nou mod de lucru pentru administrațiile locale: nevoile cetățenilor trebuie să se afle cât mai sus în agenda decidenților publici, iar transparența și prioritizarea investițiilor în funcție de nevoi reale să fie regula.

Este un exercițiu pentru cetățeni pentru a vedea că, prin implicare, cu plan, cu aliați, cu consultare lucrurile se pot schimba.

Este un exercițiu și pentru administrațiile locale unde, în afara unor programe politice –  mai mult sau mai puțin documentate în comunitate – consultarea cetățenilor rămâne o formă fără fond. Cu atât mai puțin, deciziile de investiții au la bază nevoi și priorități ale cetățenilor.

Acest sondaj mai este încă ceva: ne va arăta și cât de mare este distanța între ceea ce vor cetățenii și consideră important și urgent, în orașul lor, și cei care decid cum se împarte bugetul local.

Vâlcenii sunt invitați la vot până pe 30 august. Acordați calificative între 1 și 5 fiecărei priorități/obiectiv/inițiativă din listă (1= deloc prioritar, 5= prioritate maximă). Sondajul pentru Râmnicu Vâlcea se regăsește aici.

Același tip de sondaj a fost lansat și în alte patru orașe din țară: București, Timișoara, Reșița și Buzău.

Proiectele care vor ieși în topul listei, după voturile dvs, vor ajunge în agenda administrațiilor locale cu un plan de acțiune, susținători și argumente.

Toate se întâmplă în proiectul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local” derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară BuzăuFundaţia Comunitară VȃlceaFundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timişoara cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de susținere a cetățenilor în procesele de decizie de la nivel local, prin îmbunătățirea capacității acestora de a se implica în consultări publice, a iniția petiții adresare autorității publice și a acționa și reacționa în promovarea unor investiții necesare sau servicii publice de calitate.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”

***

Detalii despre proiect se regăsesc pe www.crpe.ro și www.fundatiacomunitaravalcea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.